Festivitate la Spitalul Militar de Urgenţă din Cluj-Napoca

Data: 19 Septembrie 2014

Spitalul Militar de Urgenţă „Dr. Constantin Papilian“ din Cluj-Napoca a împlinit 95 de ani de la înfiinţare, prilej cu care sunt organizate mai multe manifestări. Ieri, 18 septembrie a avut loc o ceremonie în cadrul căreia a fost dezvelită o placă comemorativă în amintirea doctorului Constantin Papilian. Aceasta a fost binecuvântată de arhimandritul Dumitru Cobzaru, exarhul mănăstirilor din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului şi Clujului, prezent la eveniment ca delegat din partea Înaltpreasfinţitului Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului. Apoi, a urmat, în cadrul festivităţilor, lansarea cărţii „Pagini din Istoria Spitalului militar“, coordonată de dr. Cristian Bârsu. Manifestările continuă până mâine, 20 septembrie, timp în care au loc simpozioane, cursuri de medicină militară şi exerciţii demonstrative în colaborare cu reprezentanţi de la Crucea Roşie, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă şi Divizia 4 Infanterie „Gemina“. La manifestări sunt prezente cadre medicale şi militare, precum şi invitaţi din alte domenii profesionale din întreaga ţară.