Festivitatea de absolvire a promoției 2024 la Liceul Ortodox din Oradea

Un articol de: Pr. Alin Sonea - 12 Iunie 2024

În acest an, la Liceul Ortodox „Episcop Roman Ciorogariu” din Oradea a absolvit, pe lângă profilul teologic-vocațional, şi prima promoție de filologie, înființată în urmă cu patru ani în cadrul școlii. Momentul festiv al zilei de joi, 6 iunie, a început în paraclisul cu hramul „Sfântul Niceta de Remesiana”, unde absolvenții au participat la Sfânta Liturghie și la slujba de Te Deum, alături de dascălii care i-au format. Pr. prof. Radu Rus, vicar administrativ și director al Liceului Ortodox, i-a îndemnat pe absolvenţi să nu uite că au studiat într-o școală teologică.

În curtea şcolii, după intonarea Imnului național și a troparului Învierii, Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, a adresat celor prezenți un cuvânt de binecuvântare și de apreciere, precum şi îndemnul: „Să vă împliniți toate gândurile cele bune, păstrând amintirea clipelor de astăzi ca un tezaur scump”.

Ca în fiecare an, ierarhul a oferit premii speciale pentru absolvenții care s-au remarcat pe parcursul anilor de liceu în diferite domenii de activitate și de studiu. Astfel, Premiul „Dumitru Stăniloae”, pentru cel mai bun rezultat la învățătură pe tot parcursul anilor de studiu, i-a revenit șefului de promoție Ionuț-Alexandru Nagy (XII B), care a obținut și Premiul „Regina Maria” pentru Istorie. Ionuț-Marian Aivănoae (XII A) a obținut Premiul „Episcop Dr. Andrei Magier” pentru Dogmatică și Studii biblice, iar Premiul „Episcop Roman Ciorogariu” pentru rezultate deosebite la disciplina Istorie bisericească a fost acordat absolventului Antonie Ungur (XII A).

Premiul „Episcop Dr. Nicolae Popovici” pentru conduită morală ireproșabilă i-a fost acordat absolventei Isidora-Petronia Bejan (XII A). Pentru participare și implicare activă în viața liturgică, absolventul Vasile-Emanuel Toma (XII A) a primit Premiul „Episcop Dr. Vasile Coman”. Absolventul Claudiu-Florin Chirilă (XII A) a primit Premiul „Diacon Nicolae Firu” pentru Muzică bisericească, iar pentru implicare în activități culturale, Izabella Beganyi (XII B) a primit Premiul „Sfinții Împărați Constantin și Elena”. Premiul „Sfântul Arhidiacon Ștefan” i-a revenit absolventului Flaviu Barna (XII B), pentru implicare în activități filantropice. La Limba și literatura română, Adriana-Romina Țenț (XII A) a obținut Premiul „Dimitrie Cantemir”, iar pentru Limbi moderne, Cristian-Bogdan Modog (XII B) a primit Premiul „J. R. R. Tolkien”. Premiul „Episcop Roman Ciorogariu” pentru Contribuție la promovarea ima­ginii școlii i-a revenit absolventei Rheea-Maria Borza (XII B). Diriginții celor două clase a XII-a, A și B, prof. Camelia Chiș și prof. Paula Roiti, au premiat absolvenţii în urma rezultatelor la învățătură și purtare.