Festivitatea de absolvire la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Oradea
Absolvenţii programului de studiu Teologie Ortodoxă Pastorală, promoţia 2019-2023, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Episcop Dr. Vasile Coman”, Universitatea din Oradea, au încheiat studiile universitare de licenţă, participând la cursul festiv, miercuri, 10 mai, în contextul împlinirii a 100 de ani de la înființarea Academiei Teologice de la Oradea.
După săvârșirea Sfintei Liturghii, şi a unui Te Deum, în capela facultăţii, a urmat cursul festiv, în Aula Magna a universităţii, în prezența reprezentanților conducerii universității orădene, ai Centrului eparhial și ai conducerii facultății.
A fost transmis absolvenților mesajul de binecuvântare și felicitare din partea Preasfințitului Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, de către pr. prof. Radu-Valer Rus, vicar eparhial, urmat de mesajul conducerii universității orădene, transmis de prorectorul prof. dr. habil. Sorin Borza.
Pr. conf. univ. dr. Viorel-Cristian Popa, decanul facultății, a prezentat parcursul istoric al învățământului teologic ortodox orădean. Cei merituoși au fost premiaţi, iar fiecare absolvent a primit diploma onorifică și medalia promoției centenare.