Festivităţi de premiere la Ineu şi Sebiş
În după-amiaza zilei de duminică, 17 iunie, cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Arhiepiscop Timotei, în bisericile protopopiale Ineu şi Sebiş s-a desfăşurat festivitatea de premiere a câştigătorilor Concursului naţional "Alege şcoala!", etapa la nivelul protopopiatelor.
Organizat în cadrul proiectului patriarhal "Hristos împărtăşit copiiilor", cu aprobarea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, concursul se bucură de un interes deosebit din partea copiilor înscrişi în cele trei secţiuni ale competiţiei: literară, artistică şi multimedia. În cadrul Protopopiatului Ineu, această competiţie s-a desfăşurat într-un număr de 15 parohii, la etapa parohială paticipând 132 de copii cu vârste între 7 şi 16 ani. La Protopopiatul Sebiş, de asemenea, din 15 parohii înscrise în proiect au participat în etapa parohială 126 de copii. Câte şase copii din aceste parohii au participat la etapa pe protopopiate. Juriul concursului, prezidat de părinţii protopopi, compus din profesori de religie, limba română şi desen şi din coordonatorii cu cateheza, a desemnat premianţii concursului şi parohia cu punctajul maxim al portofoliilor prezentate. Premierea s-a desfăşurat în cadru festiv, la slujba Vecerniei, fiind oficiată de către părinţii protopopi Moise Nica şi Beni Ioja, alături de copiii premianţi fiind prezenţi părinţii acestora, preoţii şi profesorii de religie care i-au pregătit. Premiile consistente, oferite de către organizatori, au răsplătit strădania participanţilor. În Protopopiatul Ineu, Secţiunea literară a fost câştigată de Alexandru Andrei Farcaş (premiul I), din Parohia Şilindia, urmat de Roxana Cotuna, Parohia Beliu (premiul II), şi Mihaela Adriana Ţigănaşu, Parohia Şicula (premiul III). La Secţiunea artistică au fost premiaţi, în ordine, Maria Alexandra Tătar, Parohia Ineu, Rodica Răzăilă, Parohia Şicula, şi Mădălin Daniel Deznan, din aceeaşi parohie. Ionel Solovestru din Parohia Şilindia a câştigat Secţiunea multimedia, urmat de Marius Comandaru, Parohia Şicula, şi Dumitrica Mădălina Vieru, tot din Parohia Şilindia. Câştigătorii din Protopopiatul Sebiş la Secţiunea literară au fost Florin Ionel Panţireanu, Parohia Dieci, Adela Maria Tomuţa, Parohia Bârsa, şi Ionel Dorel Daşcău, Parohia Almaş. Secţiunea artistică la acest protopopiat i-a avut câştigători pe Sergiu Mihăiţă Stremciuc şi Roxana Ioana Ginga, din Parohia Dezna, şi pe Andreea Georgeta Rascarache, Parohia Hălmagiu. Premiul I la Secţiunea multimedia i-a fost oferit lui Andrei Marius Gligor, Parohia Gurahonţ, premiul II, Mariei Veronica Cojocaru, Parohia Hălmagiu, şi premiul III, lui Florin Margea, din Parohia Revetiş. Câştigătorii etapei la nivelul protopopiatelor se vor întrece în etapa eparhială, dintre aceştia fiind apoi selectaţi cei care vor reprezenta Arhiepiscopia Aradului în etapa naţională.