Fidel Castro din nou în public

Data: 11 Iulie 2010

Liderul cubanez Fidel Castro a vizitat un institut ştiinţific din Havana, miercuri, aceasta fiind prima sa ieşire în public cunoscută din decembrie, când l-a întâmpinat pe preşedintele din Nicaragua, aflat în vizită în Cuba, potrivit imaginilor difuzate sâmbătă de un site oficial. Îmbrăcat sport, Fidel Castro, în vârstă de 83 de ani, pare slab, dar în formă bună, pe cale să discute cu angajaţii. "Bineînţeles, când a apărut vestea că Fidel este acolo, angajaţii au venit să îl salute cu spontaneitate şi afecţiune, căreia Fidel i-a răspuns cu vorbe de mulţumire", scrie cubadebate.cu. Părintele Revoluţiei cubaneze din 1959 i-a cedat puterea fratelui său, Raul, în iulie 2006, după ce s-a îmbolnăvit grav. El nu a mai ieşit de atunci în public oficial, dar continuă să primească din când în când personalităţi în locuinţa sa din Havana.