Fidel Castro renunţă de bunăvoie la conducerea Cubei

Data: 19 Feb 2008

Fidel Castro (foto) a anunţat, ieri, în ediţia electronică a ziarului oficial „Granma“, că renunţă la preşedinţia Cubei, după 49 de ani de conducere a ţării. „Nu voi aspira şi nici nu voi accepta - repet - nu voi aspira şi nici nu voi accepta sarcina de preşedinte al Consiliului de Stat şi de comandant-şef“, scrie liderul cubanez, care a fost nevoit să renunţe la putere, în urmă cu aproximativ 19 luni, din cauza problemelor de sănătate. Parlamentul Cubei, ales recent, se va reuni la 24 februarie pentru a desemna membrii Consiliului de Stat, instanţa cea mai înaltă a puterii executive a regimului comunist cubanez, pe preşedintele acestuia - şeful statului - şi pe vicepreşedinţii săi. În mesaj, Fidel Castro subliniază că a avut „onoarea acestei sarcini - preşedinte al Consiliului de Stat - timp de mulţi ani“, de la intrarea în vigoare a noii constituţii, în 1976. Liderul comunist este, de la revoluţia din ianuarie 1959, numărul unu în Cuba. Mesajul este olograf şi datat din 18 februarie, ora 17:30 (marţi, 00:30, ora României).