Fidelitatea față de binefăcător, semn de sănătate sufletească

Data: 21 Ianuarie 2020

În Duminica a 29-a după Rusalii, Preasfinţitul Părinte Ignatie, Episcopul Huşilor, a săvârşit Sfânta Liturghie în biserica parohială cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”-Dobrina din municipiul Huși păstorită de părintele Neculai Trofin, informează episcopiahusilor.ro.

După citirea Sfintei Evanghelii, Preasfinţia Sa a rostit un cuvânt de învăţătură în care, pornind de la episodul vindecării celor 10 leproși (Luca 17,12-19), a arătat semnificațiile duhovnicești ale acestei minuni în viața creștinilor. Mai întâi, Preasfinția Sa a reliefat starea duhovnicească a leproșilor vindecați de Mântuitorul: „Cei zece leproși, la întâlnirea cu Mântuitorul Hristos, îi cer mila și ajutorul, iar atitudinea lor când Îl întâlnesc pe Hristos, Doctorul doctorilor sau Doctorul prin excelență, era una de umilință și de smerenie, chiar dacă venea dintr-o stare de disperare sufletească. Fiecare dintre noi, în parte, am trăit, probabil, momente de disperare sufletească. Omul, când este disperat, are mai multă credință și mult mai mult bun-simț. Bunul-simț te ajută să fii un om smerit, un om credincios și, mai presus de toate, să fii un om recunoscător”.

Pornind de la faptul că doar unul dintre cei zece leproși vindecați s-a întors să-I mulțumească Mântu­itorului, Preasfinția Sa a vorbit despre virtutea recunoștinței în viața de zi cu zi a credinciosului, aceasta fiind o virtute cardinală pentru viața duhovnicească a fiecărui pământean.