Fiica păstorului şi împăratul (I)

Trăia odată un păstor care păzea turma împăratului şi acest păstor avea o fată nespus de frumoasă.

Împăratul, aflând despre ea, trimise peţitori la păstor. - Mă voi mărita doar cu omul care va şti o meserie frumoasă. - Şi-a pierdut minţile! Eu sunt împărat, stăpânul acestei ţări şi al tuturor comorilor şi bogăţiilor din ea! Ce-mi trebuie mie meserie?, se mânie împăratul şi nu mai vru să ştie de fata păstorului. Dar într-o zi a văzut-o şi i-a plăcut atât de mult, încât se gândea numai la ea. Îşi chemă vizirii şi îi întrebă care meserie este cea mai bună. Aceştia îi răspunseră că fiecare meserie este bună în felul ei şi hotărâră ca împăratul să înveţe ţesutul covoarelor. În cel mai scurt timp, cel mai bun meşter izbuti să-l înveţe pe împărat aşa de bine acest meşteşug, încât acesta reuşea să termine un covor în cinci zile. Pentru a vedea cum îi merge poporului său şi care sunt problemele ţării, împăratul obişnuia să umble câteodată, seara, cu haine schimbate pe străzile oraşului. Îmbrăcat astfel, într-o seară porni să cutreiere străzile, dar nu descoperi nimic deosebit şi intră într-un han. Îi puse hangiului doi bănuţi în palmă şi ceru un pilaf. În timp ce aştepta mâncarea, văzu într-un colţ al hanului nişte oameni cu cuţite la brâu care se tot uitau spre el. Pe împărat îl cuprinse teama şi gândi: "Cine să mă creadă pe mine aici că sunt împărat? Cine să mă apere de hoţi? Iar dacă aceştia ar afla că sunt împăratul, ar fi şi mai rău." Nici nu apucă hangiul să îi aducă pilaful, că doi tâlhari se şi repeziră asupra sa şi, speriindu-l cu cuţitele lor ascuţite, îl împinseră în altă încăpere, iar de aici în a treia. Astfel îl târâră în cea mai îndepărtată încăpere de unde nici un strigăt n-ar fi răzbătut până în stradă. Aici ei îl aruncară la podea zicând: - Îl vom da pe acest sărac pentru a fi pedepsit în locul tovarăşului nostru. - Nu faceţi asta!, le zise împăratul. Am să vă plătesc bine. - Tu eşti doar un sărac, cu ce ai să ne plăteşti?, întrebară tâlharii pufnind în râs. Atunci, împăratul îşi aminti de meseria pe care o ştia bine. - Pot să vă aduc bani mulţi. Ştiu o asemenea meserie din care o să vă îmbogăţiţi toţi. - Ce meserie?, întrebară tâlharii nerăbdători. - Mă pricep să ţes covoare. Am să vă ţes, iar voi veţi căpăta pe ele bani mulţi. Şi tâlharii se sfătuiră şi hotărâră să-l lase pe ţesător în viaţă. Îl zăvorâră în această încăpere şi îl lăsară să ţeasă covoare. Dacă se va dovedi că a minţit, îl vor pedepsi straşnic. Sper că v-a plăcut povestea până aici şi că aşteptaţi să aflaţi continuarea în numărul următor. Dar, până atunci, vă aştept şi pe voi să ne scrieţi cum credeţi că se continuă povestea şi, mai ales, cum se termină. Cea mai frumoasă şi interesantă poveste va apărea într-un număr viitor al ziarului şi va fi premiată. Vă aştept cu drag şi nerăbdare!