„Fiii Bahloviei” - ediţia a II-a
În perioada 15-17 iulie 2018 a avut loc, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, cea de-a II-a a ediţie a Întâlnirii Tinerilor Ortodocşi din parohiile Protopopiatului Hârlău - „Fiii Bahloviei”. Evenimentul a fost organizat de ATOR - filiala Hârlău, în colaborare cu Protopopiatul Hârlău şi Departamentul de Tineret al Arhiepiscopiei Iaşilor. Locaţia întâlnirii a fost Parcul Turistic Poiana Deleni.
La întâlnire a fost prezent în mijlocul tinerilor părintele arhimandrit Nicodim Petre, consilierul Sectorului de Misiune al Arhiepiscopiei Iaşilor, care a slujit Sfânta Liturghie împreună cu preoţii moderatori la Parohia Poiana Deleni şi a susţinut conferinţa „Unitatea - izvor de înţelepciune şi putere pentru tineri”.
Cei peste o sută de tineri participanţi au pus întrebări şi au dialogat pe subiecte legate de tema conferinţei. Programul a mai cuprins momente de rugăciune, jocuri de cunoaştere, sesiuni pe grupe de lucru, pelerinaj pedestru la Mănăstirea Lacuri, vizionare de film, plimbare cu barca, sport şi foc de tabără. La deschiderea evenimentului au fost prezenţi părintele protopop Victor Pâslariu şi domnul Dumitru Prigoreanu - primarul comunei Deleni, care au împărtăşit câteva gânduri participanţilor.
În conferinţa susţinută, părintele Nicodim i-a îndemnat pe tineri la cunoaşterea istoriei neamului nostru, amintind că „cine nu-şi cunoaşte istoria este ca un copil care nu-şi cunoaşte părinţii” şi că înţelept este cel care, împărtăşind valori creştin-ortodoxe, înţelege sensul vieţii pământeşti ca pregătire pentru viaţa veşnică. De asemenea, tinerii au fost îndemnaţi să citească Noul Testament şi să-şi facă prieteni de calitate, pentru a deveni cu adevărat valoroşi.
La sesiunile desfăşurate, tinerii au discutat despre situaţiile din viaţa lor când s-au simţit singuri, descoperind şi cauzele: egoismul, individualismul, lipsa prietenilor sinceri, frica de comunicare, lipsa credinţei în Dumnezeu. Întâlnirea a fost o experienţă frumoasă şi folositoare pentru toţi tinerii participanţi şi voluntari, care au învăţat că doar în unitatea pe care o oferă Biserica pot deveni cu adevărat înţelepţi şi puternici.