„Fiind împreună, puteţi să păstraţi o atitudine corespunzătoare”
Sala „Vasile Pogor” a Primăriei din Iaşi a găzduit marţi seară tradiţionalul „Formal de bun venit” al membrilor Colegiului „Sfântul Nicolae” din Iaşi. La eveniment au fost prezenţi ierarhi, preoţi-profesori din cadrul Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Iaşi, reprezentanţi ai Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, oficialităţi locale, precum şi toţi studenţii înscrişi la Colegiul „Sfântul Nicolae” în acest an universitar.
Prima comunitate de tip colegiu din Iaşi, cea a Facultăţii de Teologie „Dumitru Stăniloae”, a organizat marţi seară tradiţionalul „Formal de bun venit”.
Moderatorul întâlnirii a fost pr. prof. univ. dr. Ion Vicovan, decanul Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae”, care, în cuvântul său, a apreciat activitatea membrilor Colegiului „Sfântul Nicolae”: „Ne bucurăm de studenţii noştri care sunt formaţi în acest cămin. Se poate vedea pe chipul lor exterior, dar şi lăuntric că se implică în lucrarea Bisericii, lucru foarte important, că dobândesc o anumită experienţă importantă, necesară şi benefică pentru viitor, că vin în contact cu multe realităţi ale Bisericii şi vremii noastre de astăzi. Se mai observă faptul că au proiecte diverse, că activează în diferite comisii, cum sunt acestea numite, că desfăşoară fel de fel de activităţi şi intermediare, că un loc central îl ocupă slujba săptămânală, că se implică în activităţi misionare, culturale, de voluntariat”.
Evenimentul s-a derulat în prezenţa Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, care le-a adresat câteva gânduri tinerilor la început de an universitar: „O modalitate de petrecere a timpului liber, de a vă bucura de aceşti ani ai studenţiei, este să faceţi parte dintr-o obşte; dacă sunteţi singuri, vă veţi pierde. Dumneavoastră sunteţi într-o comunitate, în obştea Colegiului «Sfântul Nicolae». În interiorul acestei comunităţi şi împreună cu ea să simţiţi, pe lângă latura rugăciunii şi a strădaniei pentru învăţătură, faptul că sunteţi studenţi într-o perioadă frumoasă din viaţă, să cunoaşteţi şi să vă adânciţi în momente plăcute petrecute împreună. Să petreceţi împreună şi momente de sport, şi momente de muzică, şi momente de sărbători, şi momente de spectacole, pentru că, fiind împreună, puteţi să păstraţi o atitudine corespunzătoare, ca să nu plângeţi mâine-poimâine pentru păcatele tinereţii”.
Prezent la momentul festiv a fost şi Preasfinţitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, care, de asemenea, le-a recomandat studenţilor să ţină cont de trei aspecte în perioada studiilor universitare: „Când un an universitar este bineplăcut Domnului? Aveţi din plin binecuvântarea lui Dumnezeu peste dumneavoastră. Aveţi porţile Catedralei deschise mai tot timpul, aveţi aproape moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva, cea grabnic folositoare, aveţi toată disponibilitatea părinţilor şi a profesorilor, aveţi condiţii de cazare foarte bune. De acum, urmează şi partea dumneavoastră. Ce aşteaptă Dumnezeu de la dumneavoastră pentru ca acest an să fie bineplăcut Lui? Se bucură Dumnezeu de entuziasmul dumneavoastră tineresc, dar aşteaptă de la dumneavoastră şi seriozitate academică - lui Dumnezeu, să ştiţi, îi plac «şoarecii de bibliotecă» - şi aşteaptă Dumnezeu din partea voastră multă cuminţenie lăuntrică. Aşadar, cu entuziasm, cu seriozitate şi cuminţenie, porniţi în acest nou an universitar, care, să dea Domnul, să fie bineplăcut Lui”.
Directorul Colegiului „Sfântul Nicolae” din Iaşi, drd. Mircea Meriacri, i-a mulţumit părintelui consilier educaţional Hrisostom Rădăşanu pentru încrederea acordată şi a adăugat faptul că instituţia pe care o conduce urmăreşte să adauge cunoştinţelor academice o educaţie complementară: „Pe lângă performanţa academică pe care o încurajăm în mod constant şi pe care suntem siguri că o veţi atinge an de an, ne dorim foarte mult să aducem acea doză de educaţie complementară - educaţia care se ia din teren, se aplică şi cu care putem să ieşim victorioşi de pe băncile facultăţii”.
Pe lângă membrii colegiului şi cei sus-menţionaţi, au fost prezenţi la „Formalul de bun venit” părintele arhimandrit Hrisostom Rădăşanu, consilierul educaţional al Arhiepiscopiei Iaşilor, preoţi profesori din cadrul Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Iaşi, prof. univ. dr. Ovidiu-Gabriel Iancu, preşedintele Senatului Universităţii „Al. I. Cuza”, directorul Vasile Tiron de la Primăria Municipiului Iaşi, prof. dr. Grigorios Stathis (Atena, Grecia), prof. dr. Georgios Konstantinou, dirijor al Corului Bizantin Grec (Atena, Grecia), prof. dr. Achilleas Chaldaeakes, profesor la Departamentul de Studii Muzicale din cadrul Universităţii Naţionale Kapodistria din Atena, dirijor al Corului Maistorii Artei Psaltice (Atena, Grecia), asistent universitar dr. Adrian Sîrbu, dirijorul Corului Academic „Byzantion”, pr. drd. Lucian Filip, coordonatorul Centrului de Formare Continuă al Arhiepiscopiei Iaşilor.
O „şcoală după şcoală” şi o familie lărgită
Colegiul „Sfântul Nicolae” a luat fiinţă în urmă cu cinci ani, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, la iniţiativa părintelui consilier educaţional Hrisostom Rădăşanu, sub forma unei comunităţi de tineri studenţi teologi dornici să se implice în activităţi şi proiecte extrauniversitare şi de a se pregăti în practica pastorală. Având ca valori principale credinţa în Dumnezeu, dragostea faţă de aproapele şi respectul faţă de valorile creştine româneşti, Colegiul „Sfântul Nicolae” îşi doreşte să fie o „şcoală după şcoală” şi o familie lărgită, cu misiunea de a forma preoţi şi profesionişti bine pregătiţi, la curent cu practica pastorală complexă a unei Biserici vii din secolul al XXI-lea.