„Filantropia Ecumenică Rupea“ şi trupa „Zurli“ dăruiesc bucurie copiilor
Cu ocazia Sfintelor Sărbători ale Naşterii Domnului, în 26 decembrie a avut loc, la căminul cultural din localitatea Homorod, Protopopiatul Rupea, un spectacol organizat de Asociaţia "Filantropia Ecumenică Rupea", în parteneriat cu trupa "Zurli" condusă de cunoscuta realizatoare de televiziune Mirela Retegan.
În cadrul spectacolului, trupa "Zurli" a oferit momente de magie, cântec, jocuri la care copiii au participat dansând şi cântând. De asemenea, copiii au suţinut şi ei un miniconcert de colinde condus de doamna preoteasă Sucaciu Ibolia. Momentul culminant al spectacolului a fost cel în care a venit Moş Crăciun care a oferit tuturor daruri. La acest spectacol au participat peste 250 de copii de la centrele sociale Homorod, Caţa şi Jibert, aflate sub coordonarea preoţilor Matei-Dan Sucaciu, Gheorghe Varga şi Ciprian Creangă. Pe lângă spectacolul oferit de echipa din Bucureşti, alţi 120 de copii au primit cadouri. Acestea au fost strânse în timp record de Mirela Retegan de la diverşi oameni binevoitori pentru cei 120 de copii proveniţi din parohiile mai sus-menţionate. Prin acest spectacol şi prin darurile împărţite s-a oferit copiilor o bucurie în preajma sărbătorii Naşterii Domnului, a precizat pr. Ciprian Creangă. De asemenea, copiii au fost motivaţi şi încurajaţi să participe la diferitele activităţi desfăşurate în centrele parohiilor, precum şi la viaţa bisericească. (Dana Sucaciu)