Activități filantropice în orașul Brăila
În cadrul activităților organizate cu prilejul hramului închinat Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Casian, Parohia „Sfântul Dumitru”-Brăilița din orașul Brăila a desfășurat o serie de activităţi filantropice pentru 30 de familii cu mulţi copii și bătrâni nevoiaşi aflaţi în evidenţele parohiale şi pentru o fetiţă de patru ani din municipiul Brăila, diagnosticată cu probleme grave de sănătate.
Darurile, constând în alimente, cărţi de zidire sufletească și alte poduse de strictă necesitate, au fost achiziționate și pregătite de slujitorii și voluntarii acestei parohii în zilele premergătoare hramului bisericii, apoi au fost împărțite familiilor și persoanelor vârstnice, acordându-se o atenţie deosebită respectării normelor sanitare. Valoarea darurilor oferite a fost de 1.700 de lei, sumă provenită din fondurile parohiei și donațiile enoriașilor.
În ziua hramului, Parohia „Sfântul Dumitru”-Brăiliţa a organizat şi o colectă pentru ajutorarea unei fetiţei de numai 4 ani, Miruna Georgiana Drăghici din Brăila, care suferă de scolioză congenitală malformativă și bloc vertebre cervicale. Pentru efectuarea unei operații care ar putea să-i normalizeze acestui copil viața de zi cu zi, parohia brăileană, cu sprijinul credincioşilor, a reuşit să strângă suma de 5.000 de lei, pe care a pus-o la dispoziția familiei în vederea inițierii demersurilor medicale.