File din istorie la Teatrul Naţional Bucureşti

Data: 25 Feb 2025

La Teatrul Național „I.L. Caragiale” din Capitală a fost pusă în scenă, recent, piesa „Despina Doamna. Cronica unui destin”, cu un scenariu inspirat din volumul „Măria Sa, Neagoe Basarab. Însemnările monahiei Platonida, Despina Doamna a Țării Românești”. Volumul a fost scris de maicile de la Mănăstirea Diaconești și publicat în anul 2012. 

Spectacolul ne vorbește despre Despina Doamna, soția domnitorului Neagoe Basarab, devenită monahia Platonida, dar și despre un mare domnitor. Pe Maica Platonida o vedem în chilia ei de la Schitul Ostrov, împărțindu-și viața între rugăciune și jurnalul în care își consemnează trăirile și amintirile despre soțul ei, Domnul Neagoe Basarab, despre familie, despre țară. Se împlineau 30 de ani de la trecerea la cele veșnice a soțului ei, iar în acest timp își pierduse și cei șase copii.

Regia spectacolului este semnată de actrița Ana Calciu, împreună cu Daniel Bucur, și tot ea joacă rolul Doamnei Despina. „Spectacolul este o lecție de istorie, de viață și de credință”, afirmă actriţa. „Ne introduce treptat în povestea vieții lor, a bucuriei Doamnei Despina de a-l fi întâlnit pe Neagoe Basarab, de a se fi îmbogătit de prezența lui și de binecuvântarea familiei. Suntem conduși printre primele amintiri din copilărie, în Țara Sârbească, fiică a despotului Iovan Brancovici, îndrumată de dascăli iscusiți în toate științele, dar mai ales în cunoașterea cre­dinței și a învățăturilor Scripturii. Ne relatează prima întâlnire cu Neagoe Basarab și schimbarea totală a vieții, a trecerii în Țara Românească, întâlnirea proniatoare cu Mitropolitul Țării Românești Nifon (Sf. Ierarh Nifon, Patriarhul Constantinopolului), care i-a devenit duhovnic și îndrumător. Povestea continuă cu relatarea alegerii lui Neagoe Basarab ca domn, cu anii blagosloviți ai petrecerii în fruntea Țării Românești, cu învă­țăturile domnului Neagoe către fiul său Teodosie și către familie, despre tulburările țării, despre grijile domnului Neagoe, despre lucrarea de primenire a mai multor mănăstiri și biserici, dar și ctitorirea altora noi, între care marea sa realizare, Mănăstirea Curtea de Argeș, despre o viață de frumu­sețe și sfințenie. Este o pledoarie a ideii de măreție umană, un model de familie creștină, de mamă creștină. Asistăm la un spectacol inedit în care se suprapun planurile, ale prezentului scenic, ale amintirii, dar și forța de document”.

Următoarea reprezentație va avea loc tot la Teatrul Naţional Bucureşti, în data de 17 martie. Biletele pot fi achiziționate online, de pe pagina tnb.ro sau de la casa de bilete a teatrului. (A. D.)