Filia Tăuți, din Protopopiatul Cluj I, a devenit parohie, prin instalarea noului paroh Florin Parasca

Data: 07 Ianuarie 2019

La instalarea noului paroh, Florin Parasca, la Filia Tăuți, din Protopopiatul Cluj I, a fost oficiată Sfânta Liturghie de către pr. conf. univ. dr. Ioan Bizău, directorul Radio Renaștere, iar din sobor au făcut parte protopopul Dan Hognogi, pr. Liviu Rus, pr. Florin Parasca, pr. Marcel Andreica (Florești), pr. Boris Tasici (Reșița), pr. Cosmin Lazăr (Sebeș), pr. Ovidiu Bârsan (Târgu-Mureș), pr. Adrian Medan (Cluj-Napoca) și diac. asist. univ. dr. Răzvan Brudiu (Alba-Iulia).

Ceremonia de instalare a fost săvârșită de către protopopul de Cluj I, Dan Hognogi, care a înmânat părintelui Florin Parasca, în mod simbolic, ca semne ale slujirii preoțești, Sfânta Evanghelie, Sfânta Cruce, cheile bisericii și decizia de numire semnată de Înaltpreasfințitul Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului.

Printre oaspeții prezenți la eveniment, s-au aflat Don Giuseppe Pegoraro, vicarul Institutului Teologic Liturgic din cadrul Abației „Santa Giustina” din Padova, Italia, Alexandru Pugna, ministru secretar de stat în cadrul Ministerului Culturii și Cultelor, prof. univ. dr. Ioan Bolovan, prorectorul Uni­versității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca și membru corespondent al Academiei Române, prof. univ. dr. Ion Cuceu, directorul Arhivei de Folclor din cadrul Filialei Academiei Române Cluj-Napoca, maica Teodora Câmpan, stareța Mănăstirii Florești, județul Cluj, Adriana Irimieș, interpretă de muzică populară din Hodiș, Bihor, Alina Ceuca, interpretă de muzică populară din Salva, Bistrița-Năsăud, Iosif Ciunterei, cercetător etnolog, Nicolae Vrâncean, primarul comunei Josenii Bârgăului, și Corul Bisericii Ortodoxe din Rusu Bârgăului, satul natal al părintelui Florin Parasca. De asemenea, la eveniment au fost prezenți rude, prieteni și cunoscuți ai noului paroh, alături de credincioșii din Parohia Tăuți. Tăuți a fost filie a Parohiei Sălicea, și a fost păstorită de părintele Liviu Rus.

Biserica Ortodoxă Română „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Tăuți a fost atestată în 1793 și pictată în anul 1829 de către Dimitrie Ispas și fiul Ioan. Acest locaș de cul împreună cu biserica de lemn din Bica sunt singurele biserici vechi de lemn din județul Cluj în care au fost efectuate lucrări de conservare și restaurare a picturii în perioada 1990-2010, conform Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului.