„Filocalia“, noul magazin de obiecte bisericeşti din Bacău
Băcăuanii au, începând de marţi, un nou magazin de obiecte bisericeşti în centrul oraşului. Slujba de sfinţire a fost oficiată de PS Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, înconjurat de un sobor de 12 preoţi şi diaconi.
La eveniment au participat membrii Adunării Eparhiale a Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului care locuiesc în municipiul Bacău. Preoţii şi credincioşii vor putea cumpăra din magazinul "Filocalia" obiecte de cult, cărţi religioase, veşminte preoţeşti şi materiale pentru confecţionarea veşmintelor, icoane, lumânări, candelabre, cruci etc. Prin amenajarea acestui magazin Centrul eparhial Roman doreşte constituirea unui profit spiritual-misionar. Fondurile obţinute din vânzarea obiectelor bisericeşti vor constitui un sprijin pentru derularea proiectelor social-filantropice şi misionare ale Eparhiei Romanului şi Bacăului. "Magazinul cuprinde tot ceea ce este necesar pentru dotarea bisericilor şi pentru îmbunătăţirea vieţii spirituale a creştinilor", a declarat pentru Radio TRINITAS PS Ioachim Băcăuanul. Obiectiv misionar "Magazinul aflat în centrul municipiului Bacău vine să-l completeze pe cel din Arena Mall, unde a fost amenajată şi o capelă. Credem că va avea o eficienţă importantă. Primul obiectiv al acestui magazin şi al celorlalte pe care le avem în eparhia noastră este cel misionar. Credincioşii noştri găsesc în aceste magazine obiecte bisericeşti care sunt sfinţite. Pentru echilibru spiritual şi pentru buna formare spirituală a credincioşilor cărţile de aici sunt recomandate întrucât sunt cercetate înainte de a fi expuse. Preoţii şi credincioşii din parohiile care au biserici în construcţie pot găsi obiecte necesare dotării sfintelor lăcaşe, cărţile de ritual", a explicat Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului.