Final de campanie de donare de sânge în Arhiepiscopia Târgoviștei

Data: 13 Noiembrie 2024

În Arhiepiscopia Târgo­viștei ­s-a încheiat a doua parte a campaniei „Donează sânge, salvează o viață!”, în cadrul căreia 213 persoane au donat 97 de litri de sânge.

Campania s-a desfășurat cu binecuvântarea Înalt­preasfinţitului Părinte Nifon, Arhiepiscopul Târgo­viș­tei, Mitropolit onorific și Exarh patriarhal, în perioada 21 octombrie - 11 noiembrie 2024, la aceasta participând credincioși din parohii ale protoieriilor Titu, Găești și Pucioasa, județul Dâmbovița, care au dorit să-și manifeste astfel sprijinul pentru semenii lor aflați în nevoie, dar mai cu seamă să ofere o măr­turie de filantropie creștină.

În Arhiepiscopia Târgoviștei, această campanie de donare de sânge se desfășoară în fiecare an, în două etape. În prima parte a acestui an au participat 248 de persoane din cadrul protoieriilor Târgoviște Nord și Târgoviște Sud, fiind donați 112 litri de sânge, ne-a transmis Biroul de presă al Arhiepiscopiei Târ­go­viștei.