Finalizarea studiilor universitare la Dunărea de Jos

Un articol de: Pr. Gabriel Molocea - 10 Iulie 2012

În Arhiepiscopia Dunării de Jos a avut loc ieri susţinerea examenului de licenţă de către absolvenţii teologi ai Facultăţii de Istorie, Filosofie şi Teologie din Galaţi. Programul a debutat în Catedrala arhiepiscopală prin oficierea slujbei Sfintei Liturghii, la care au participat toţi absolvenţii Departamentului teologic al Facultăţii de Istorie, Filosofie şi Teologie, împreună cu profesorii lor îndrumători. După slujbă, în Aula "Episcop Melchisedec Ştefănescu" a avut loc susţinerea lucrărilor de licenţă, eveniment prezidat de către Înalt Preasfinţitul Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, înconjurat de cadrele didactice ale Departamentului teologic. Anul acesta, în cadrul Departamentului teologic din Galaţi, 35 de studenţi au obţinut diploma de licenţă.