Finanțare pentru drumuri agricole şi comunale
Proiectele pentru construirea de drumuri agricole şi comunale care vor fi finanțate prin Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale au fost anunțate de instituție. Sunt proiecte depuse în ianuarie pentru intervenţia DR-28 Crearea/ modernizarea infrastructurii rutiere din spaţiul rural şi pentru DR-27 Crearea/ modernizarea infrastructurii de acces agricolă. Astfel, în cadrul DR-28, 21 de proiecte de drumuri comunale vor primi în total 19,72 milioane de euro, iar 16 proiecte de drumuri agricole, prin DR-27, vor beneficia în total de 15,83 milioane de euro, bani 100% nerambursabili. (C. Z.)