Finanțare pentru irigații
Ministerul Agriculturii oferă finanțări nerambursabile în valoare totală de 200 milioane euro pentru proiecte de irigații. Sesiunea de primire a proiectelor depuse în cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală se deschide luni, 28 ianuarie, și se încheie pe 31 august 2019. Sunt eligibile pentru depunerea de proiecte organizațiile sau federațiile utilizatorilor de apă pentru irigații constituite din proprietari sau utilizatori de terenuri agricole. Finanțarea este 100% nerambursabilă. Valoarea maximă eligibilă este de un milion de euro pe proiect. Achiziția de echipamente nu trebuie să depășească 30% din valoarea proiectului. Oficialii promit îmbunătățirea procedurilor de derulare a acestor finanțări și a cadrului legislativ pentru achizițiile publice.