Firea scorpionului

Un călugăr bătrân se ruga pe malul unei ape curgătoare. Se ruga în mijlocul naturii, privea cristalinul apei, când observă un scorpion căzut în apă care lupta cu disperare să-şi salveze viaţa. Înduioşat şi plin de milă, pustnicul băgă mâna în apă şi scoase scorpionul la mal. Acesta însă, drept răsplată, îl înţepă îndată pe chiar salvatorul lui.

 

După o vreme, când îşi deschise ochii din nou din rugăciune, bătrânul văzu că scorpionul era iar în apă şi pe punctul să se înece. Din nou îl salvă bătrânul călugăr, iar scorpionul îl înţepă pentru a doua oară la fel de tare, încât acesta suspină.

 

Când această scenă se repetă pentru a treia oară, un pelerin care observa de departe, foarte atent, toate acestea, îl întrebă pe bătrân: „Dar de ce îl ajuţi mereu pe acest scorpion nemernic, care în loc să-ţi mulţumească te răneşte mereu?“„Fiule, amândoi ne urmăm firile noastre, spuse bătrânul înţelept. Ţine de firea scorpionului să înţepe şi de a mea să fac binele necondiţionat, în iubire şi compasiune!“ În viaţa noastră de zi cu zi întâlnim la fiecare pas câte un scorpion, dar nu întâlnim în noi pe bătrânul pustnic, care sare în ajutor oricui are nevoie. Uneori deznădăjduim când vedem că scorpionii din viaţa noastră ne arată nerecunoştinţă.

 

Întotdeauna ne dorim să primim calde mulţumiri, să fim lăudaţi pentru faptele noastre şi nicidecum înşelaţi în aşteptări. Din păcate însă nu realizăm cât de scorpioni suntem noi înşine cu Dumnezeul nostru Iisus Hristos, pe care-L nesocotim la fiecare pas pentru binele făcut, prin fapte rele, prin judecare şi osândire, prin nelucrarea sinelui. Trăim în „zodia scorpionului“ şi înţepăm mâna întinsă a lui Dumnezeu şi nici măcar nu ne întristăm pentru asta! (Augustin Păunoiu)