Firmele de curierat pregătesc scumpiri
Serviciile de curierat analizează posibilitatea unor majorări ale preţurilor, pe fondul inflaţiei şi al scumpirilor la combustibili şi energie, arată o analiză de piaţă realizată de o companie de tehnologie. „În vreme ce unele companii de curierat iau în calcul să menţină la nivelul actual tarifele de livrare la puncte fixe, alţi curieri încă nu au luat o decizie în acest sens”, se arată în raportul Innoship. Potrivit analizei, în 2021, comerțul online românesc a ajuns la 6,2 miliarde de euro (+10% față de 2020), în condițiile în care erau așteptate o creștere cu 15% şi vânzări de 6,5 miliarde de euro. (C. Z.)