Firul dragostei
Dragii mei, cu siguranţă aţi simţit nu de puţine ori în viaţa voastră cum dragostea cuiva poate schimba multe şi cum, dacă gândul nostru nu se îndreaptă mereu doar spre noi, Dumnezeu îşi pune mâna Sa cea blândă şi milostivă asupra noastră, încărcându-ne de darurile Sale. Povestea din acest număr este a unui om căruia i s-a dat şansa de a arăta că s-a schimbat şi că nu mai este egoist, aşa cum a fost întreaga sa viaţă.
După ce a trăit o viaţă plină de egoism, în care nu s-a gândit decât la el, fără să îi pese de cei din jur, un om a ajuns în iad. Abia atunci şi-a dat seama de multe şi a început să îi pară atât de rău pentru tot ce făcuse. Dar era prea târziu. Chinuindu-se acolo tare mult, omul nostru se ruga continuu: - Iartă-mă, Doamne, am greşit, dar m-am învăţat minte. Ştiu ce am de făcut. Nu mai sunt egoist deloc, m-am schimbat şi nu mai am pic de răutate în mine. Te rog, Doamne, ajută-mă! Şi, iată, în timp ce se ruga el aşa, îi apăru deodată un înger în faţă. Acesta, cu blândeţe în glas, îi spuse: - Bucură-te, omule! Dumnezeu ţi-a ascultat rugăciunea şi vrea să îţi dea o şansă să vii în Rai. Dar oare te-ai schimbat cu adevărat? - Sigur că da, spuse omul cu nerăbdare, sigur că m-am schimbat. - Bine, îi răspunse îngerul. Vezi firul care coboară acum spre tine? Dacă te vei urca pe el, vei ajunge în Rai şi vei scăpa de tot chinul de aici. Nespus de bucuros, omul începu să se caţere pe firul ce atârna deasupra iadului, dar pe măsură ce urca, băgă de seamă că firul se subţia din ce în ce mai tare. Când se uită dedesubt, nu-i veni să-şi creadă ochilor. Mulţi păcătoşi se prinseseră de firul său, încercând cu disperare să scape şi ei. - Ce faceţi?, strigă omul speriat. Daţi-vă jos imediat, o să se rupă firul şi o să cad iarăşi. Daţi-vă jos, nu auziţi?, ţipă omul cu disperare şi începu să îi lovească cu picioarele, doar-doar i-o da jos. Însă în clipa aceea, firul se rupse şi căzură toţi înapoi. - Of, îngerule, uite ce mi-au făcut ceilalţi. Spune-i, te rog, lui Dumnezeu să-mi trimită alt fir, să scap odată de aici! - Asta nu se poate!, îi răspunse îngerul. - Cum aşa? Dar eu nu am nici o vină, firul s-a rupt numai din cauza lor. - Ba nu, firul s-a rupt numai din cauza ta şi a egoismului tău. Acel fir era firul dragostei şi ar fi putut ţine şi tot iadul dacă ai fi avut încredere în cuvântul lui Dumnezeu şi nu te-ai fi gândit doar la tine. Ai spus că te-ai schimbat, că nu mai eşti egoist şi că acum îţi pasă şi de ceilalţi, dar nu este deloc adevărat şi din acest motiv firul nu te-a ţinut. Cred, dragi copii, că vedem cu toţii asta în jurul nostru şi de atâtea ori ne regăsim într-o situaţie asemănătoare. Este adevărat că astăzi, în această lume, se pune atât accent pe propria persoană, pe succes şi rezultate şi astfel de oameni adună mari averi şi au mari reuşite, dar oare cum rămâne cu sufletul nostru? La Dumnezeu nu sunt socotite astfel de comori, iar comorile care contează, cele cereşti, strânse în inima noastră, izvorăsc din dragostea pentru ceilalţi, din ajutorul pe care îl dăm altora, din rugăciunea pe care o facem pentru ceilalţi. Dragostea vine din milă, din jertfă şi trebuie să o lucrăm în fiecare clipă. Să fim iubitori şi milostivi cât putem, să dăruim dragostea noastră celorlalţi şi să înmulţim cele bune oriunde ne aflăm!