Fiscalitatea pe muncă ar putea fi redusă
Povara fiscală pe muncă va trebui redusă şi este posibil ca aceasta să se întâmple în a doua jumătate a acestui an, a declarat, ieri, consilierul prim-ministrului Emil Boc, Andreea Paul Vass, la un seminar privind sistemul taxelor şi impozitelor în România. "În primul rând, va trebui redusă povara fiscală pe muncă, ceea ce este plauzibil să se întâmple în a doua jumătate a acestui an, cu condiţia realizării creşterii economice pe care o prognozăm. Abia apoi, în anii următori, se va putea pune problema diminuării TVA şi ulterior a cotei unice, pentru că suntem într-o competiţie fiscală regională extrem de dură, dar aceasta nu este o viziune care se poate materializa în acest an. Pentru 2011, prioritatea rămâne diminuarea poverii fiscale pe muncă", a spus Andreea Paul Vass.
Printre ţările cu care România este în competiţie fiscală, consilierul prim-ministrului a menţionat Bulgaria, Ungaria, Rusia şi Republica Moldova. În ceea ce priveşte anunţatele creşteri ale preţurilor la alimente, Andreea Paul Vass a declarat că "în România nu se justifică sub nici o formă o creştere a preţului la alimente, în condiţiile în care producţia agricolă a fost foarte bună în 2010 şi pentru că în agricultură se fac investiţii".