Fiscul bizantin

De fiecare dată când intră în discuție taxele și impozitele datorate, oamenii capătă o mină serioasă, pe alocuri disperată. În general, problemele întâmpinate de cei care își doresc să respecte legea și dispozițiile guvernamentale par că au rămas aceleași precum cele din Antichitate: fiscalitate excesivă, biro­crație, taxe care apar și dispar la fel de repede. Însă eficiența sistemului fiscal atât în vechime, cât și în prezent a fost determinat exclusiv de încasările performante, iar acestea devin realitate numai acolo unde există o activitate lipsită de co­rupție și transparentă a autorită­ților în cauză.

În ceea ce privește Imperiul Bizantin, este suficient să re­curgem la opinia unui reputat istoric: „Chiar dacă autoritatea imperială poate părea uneori nesigură sau de-a dreptul periclitată pe măsură ce ne îndepărtăm de Constantinopol - hê basileousa polis, «Orașul imperial» -, puterea de care dispune împăratul era îndeajuns de reală. Spre deosebire de oricare alt suveran european dinainte de secolul al XIII-lea, împărații bizantini se aflau în fruntea unei armate de profesioniști și a unei birocrații superior organizate, neîntrecută în a smulge bani păturilor sociale cel mai puțin capabile să-i dea, grație unui elaborat sistem fiscal. Sistemul nu era infailibil, dar era destul să fie pus în mișcare cu câteva lovituri bine plasate, pentru ca administratorii de profesie ai imperiului să reușească prestații uluitoare pentru standardele medievale” (Michael McCormick, „Împăratul”, în: Guglielmo Cavallo (ed.), Omul bizantin, trad. de Ion Mircea, Iași, Ed. Polirom, 2000, p. 273). Se precizează și faptul că, inclusiv după lovitura aproape mortală a cuceririi Constantinopolului în anul 1204, cuferele imperiale bizantine atrăgeau mai mult aur anual din taxe și impozite decât sistemele fiscale încă neformate pe deplin din Occident. Expli­cația nu consta în nivelul ridicat al cerințelor fiscale, ci în eficiența colectării sumelor datorate.

Agenții fiscali bizantini erau, în mare parte, destul de preciși în misiunea lor și bine pregătiți, chiar dacă existau și în vremea respectivă cazuri de corupție. Aristocrația își plătea cu regularitate taxele și impozitele pentru că dorea în continuare să-și păstreze unele privilegii dobândite cu multă greutate. Însă lovitura de grație pe care Imperiul Bizantin o aplica tuturor celorlalte state existente la vremea respectivă consta în realitate într-un comerț extraordinar de bine dezvoltat din punct de vedere vamal, fapt care oferea sume importante fără eforturi prea mari din partea autorității imperiale. Rutele comerciale, taxele aplicate negustorilor veniți din Occident sau din îndepărtatul Orient, relațiile de interes economic păstrate inclusiv cu triburile arabe sau turcomane care agresau constant granițele Imperiului Bizantin, dar care păstrau în continuare dorința de a vinde sau de a cumpăra mărfuri - toate acestea se traduceau în bani.

Cum se împăca însă această eficiență economică sporită cu viața spirituală a Imperiului Bizantin? În esență, se ajungea la depunerea unui jurământ de toți cei implicați în viața economică a statului, adesea petrecut în interiorul unei biserici în cadrul unei ceremonii solemne. Conți­nu­tul jurământului nu lasă loc de dubii: „Împotriva maiestății sale nu voi urzi niciodată comploturi, nu mă voi ridica niciodată împotriva lor și nu voi da nimănui consimță­mântul meu în acest sens; nu voi fi perfid și nu voi săvârși ticăloșii; îi voi dezvălui împăratului orice mișelie s-ar pune la cale și-i voi da numele uneltitorilor. Voi fi într-adevăr un slujitor credincios împăratului; dacă-i va fi îngăduit să domnească fericit, călăuzit de legile adevărului și dreptății absolute, voi fi ceea ce adevărul cere slujitorului cu adevărat drept față de stăpânul său; și dacă pe urmă Dumnezeu va voi ca el să cadă în dizgrație sau să fie surghiunit, îl voi însoți, voi împărți cu el suferin­țele, voi înfrunta cu el aceleași pericole și moartea în toată viața mea” (André Guillou, „Funcționa­rul”, în: Guglielmo Cavallo (ed.), Omul bizantin..., pp. 233-234).

Însă, atunci la fel ca și acum, unii uitau foarte rapid orice jurământ atunci când erau con­fruntați cu perspectiva unei îm­bogățiri rapide și, desigur, nedrepte.

De ce am avea nevoie, în prezent, pentru a nu ajunge la situația de a evita în mod viclean prevederile fiscale sau de a le aplica într-un mod corupt? De con­-ș­tiință. Și, dacă am fi cu adevărat realiști, ne-am da seama că iubirea de bani sugrumă orice manifestare de conștiință. Vrei să fii un funcționar dedicat misiunii sale sau un bun platnic? Este suficient să nu distrugi ceea ce un sfânt numea glasul lui Dumnezeu din om.