Fitch a scăzut ratingul României la „BBB minus“, cu perspectivă negativă
Agenţia de evaluare Fitch a coborât ratingul României pentru credite pe termen lung în valută cu două trepte, iar România iese astfel din categoria statelor cu calificativ „investment grade“. Ratingul acordat României pentru datoriile pe termen lung în monedă locală a fost revizuit în scădere de la „BBB plus“ la „BBB minus“, cu perspectivă negativă, se arată într-un comunicat al Fitch.
Fitch a redus şi calificativul acordat României pentru datoriile în valută pe termen scurt de la „F3“ la „B“, şi plafonul de ţară de la „A minus“ la „BBB“. Reducerea calificativului României cu două trepte „reflectă temerile agenţiei privind cadrul politicilor macroeconomice locale şi capacitatea statului de a evita o criză financiară şi economică severă“, se arată într-un comunicat al agenţiei internaţionale de evaluare financiară. Până în prezent, calificativul acordat de Fitch pentru România era de „BBB“, care se situa cu două trepte peste categoria de junk. Perspectiva ratingului era tot negativă. România are un deficit de cont curent care se extinde - va depăşi 14% din PIB potrivit aşteptărilor -, alimentat de avansul excesiv al sectorului de creditare, iar „Fitch consideră că este nevoie de o ajustare mai puternică a politicii, în special a celei fiscale, pentru a evita o criză a monedei“. „Un asemenea rezultat ar putea necesita un sprijin de finanţare substanţial de la comunitatea internaţională, pentru a preveni o criză de credit“, potrivit comunicatului Fitch. Agenţia a redus, totodată, ratingurile şi perspectivele mai multor economii emergente, din cauza efectelor adverse ale recesiunii iminente, potrivit Reuters. Astfel, Fitch a revizuit evaluările a 17 state în dezvoltare, printre care şi România, reducând calificativul pentru patru dintre acestea şi perspectivele pentru şapte. Ratingurile Bulgariei şi Kazahstanului au fost reduse cu câte o treaptă, ambele la „BBB minus“ cel mai slab nivel din categoria investment grade, iar Ungaria a fost retrogradată de la „BBB plus“ la „BBB“. Totodată, Fitch a modificat perspectivele pentru Coreea de Sud, Mexic, Rusia şi Africa de Sud, de la „stabilă“ la „negativă“, şi pentru Chile şi Malaezia, de la „pozitivă“ la „stabilă“.