„Floare de colţ“, bucuria adevărată a copilăriei

Un articol de: Oana Nistor - 17 Ianuarie 2011

Biroul de tabere al Arhiepiscopiei Iaşilor organizează la Durău, între 29 ianuarie-4 februarie, perioadă în care elevii se află în vacanţa intersemestrială, Tabăra de iarnă "Floare de colţ". "Misiunea noastră este aceea de a veni în întâmpinarea dorinţelor copiilor, de a se bucura, de a se simţi bine împreună, de a avea nişte atuuri de comunicare şi de a-L descoperi prin această prietenie a lor pe Dumnezeu", spune Doru-Mihai Barna, coordonatorul Biroului de tabere al Arhiepiscopiei Iaşilor. În tabăra de la Durău, copiii vor face cursuri de schi cu un instructor profesionist, vor participa la ateliere tematice, la diverse jocuri de socializare şi vor lua parte la Sfânta Liturghie şi la explicarea acesteia.

Petrecerea timpului liber pentru copiii şi adolescenţii de astăzi poate însemna mai mult decât întâlnirile virtuale cu prietenii, jocurile pe calculator şi urmărirea filmelor la televizor. Interacţiunea cu alţi copii de vârsta lor, proveniţi din medii şi locuri diferite, jocul în aer liber şi lucrul în echipă îi pot ajuta să se descopere pe ei înşişi, să descopere lumea din jurul lor, să (re)dobândească bucuria de a trăi în viaţa reală, nu într-una virtuală, plină de capcane nedesluşite pe moment. Un loc cu totul special, în care veselia copilăriei răzbate dincolo de inima şi ochii participanţilor, îl reprezintă Tabăra "Floare de colţ" - Durău, a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei (MMB). Aici există persoane care se străduiesc din răsputeri să îndepărteze întristarea sau indiferenţa copiilor faţă de anumite lucruri care, deşi pot părea banale în primă instanţă, le vor deschide noi orizonturi, îi vor îndruma pe calea spre bucuriile copilăriei, care, deşi mărunte, îi ajută să se dezvolte armonios. "Misiunea noastră este aceea de a veni în întâmpinarea dorinţelor copiilor, de a se bucura, de a se simţi bine împreună, de a avea nişte atuuri de comunicare şi de a-L descoperi prin această prietenie a lor pe Dumnezeu. Noi nu putem decât să ne bucurăm că în tabără copiii îşi descoperă talente şi aptitudini ascunse înlăuntrul lor, de care habar nu aveau, dar care aşteptau să iasă la iveală. Aceste talente pot fi ulterior valorificate şi le pot aduce bucurie sufletească; mai mult le poate da o direcţie de viaţă", spune Doru-Mihai Barna, coordonatorul Biroului de tabere al Arhiepiscopiei Iaşilor. La Durău se organizează tabere încă din anul 2005, aproximativ 10 mii de copii şi adolescenţi plecând de acolo cu dorinţa de a reveni. De anul trecut, taberele se desfăşoară la iniţiativa şi sub patronajul Înalt Preasfinţitului Părinte Mitropolit Teofan, Arhiepiscop al Iaşilor şi Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei. "Biroul de tabere al Arhiepiscopiei Iaşilor din Mitropolia Moldovei şi Bucovinei a fost înfiinţat, la iniţiativa IPS Teofan, la 1 ianuarie 2010, cu scopul de a crea un mediu în care copiii să se simtă iubiţi, ocrotiţi, puşi în valoare şi în care să aibă posibilitatea de a se cunoaşte pe sine şi a-i descoperi pe cei de lângă ei", ne dezvăluie domnul Barna. Tabără de iarnă în vacanţa intersemestrială a elevilor Tabăra de iarnă se va desfăşura anul acesta între 29 ianuarie şi 4 februarie, în perioada când elevii se află în vacanţa intersemestrială. Potrivit coordonatorului Biroului de tabere, se pot înscrie copii din toate regiunile ţării, cu vârste cuprinse între 9 şi 14 ani, din diferite medii. Preţul este de 550 de lei şi include cazare în camere de două locuri la Hotel "Pelerinul" (baie proprie, căldură şi apă caldă), trei mese pe zi, coordonatori de ateliere şi animatori specializaţi, instructori de schi. "Copiii vor găsi acolo schiuri şi clăpari. Tot în acest preţ este inclusă îngrijirea medicală, acordată de un medic pe toată durata taberei, materialele folosite în cadrul atelierelor, diverse premii şi materiale promoţionale (căciulă şi fular cu însemnele taberei). Preţul nu include transportul din localitarea de reşedinţă a participantului până în tabără şi retur. În cazul grupurilor organizate, transportul poate fi făcut cu autocarul sau microbuzul, contra cost, în funcţie de solicitări, însă părinţii pot chiar să-şi aducă copiii cu maşina proprie. Unul dintre motivele principale pentru care s-a organizat această tabără de iarnă a fost că mulţi dintre participanţii la tabăra din vara anului 2010 şi-au exprimat dorinţa de a veni şi pe timp de iarnă la Durău", ne-a spus Doru-Mihai Barna. Ateliere de muzică, teatru, dans, jocuri, schi şi drumeţii Printre activităţile la care vor lua parte participanţii se numără 10 ore de cursuri de schi pe pârtia din Durău, fiecare grupă de 10 copii fiind în grija unui instructor şi a unui animator. Copiii care nu vor dori să desluşească tainele acestui sport de iarnă vor participa la activităţile de atelier; câte 4 ore pe zi de muzică, teatru, dans sau comunicare. Va mai fi organizată o seară a talentelor, vor putea juca tenis de masă, jocuri precum "Nu te supăra, frate", iar dacă zăpada va fi din belşug vor realiza cazemate şi alte construcţii din zăpadă, specifice sezonului de iarnă. Nu vor lipsi seratele cu invitaţi surpriză, serile de karaoke, dans, vizionarea şi discutarea unui film, a unei teme, iar dacă vremea va permite se va pleca în drumeţie împrejurul taberei. "Copiii au posibilitatea să participe la rugăciunile de dimineaţă şi de seară, care durează între 10 şi 15 minute, şi la Sfânta Liturghie săvârşită de două ori pe săptămână. Acesta este întreg programul religios, pentru că tabăra noastră, deşi este organizată de Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, nu se doreşte a fi o tabără de catehizare propriu-zisă, unde conţinutul religios să predomine. Este o tabără în care copiii se deschid între ei şi faţă de Dumnezeu tocmai prin activităţile care sunt cel mai mult pe placul lor. Au fost copii care ne-au mărturisit că nu se rugaseră niciodată în familie, însă le-a plăcut ce au văzut în tabără, unitatea aceasta a rugăciunii, şi ne-au spus cu emoţie în glas că le vor transmite părinţilor dorinţa lor de a adopta acest model al rugăciunii şi în sânul familiei", ne-a mai spus coordonatorul Biroului de tabere al Arhiepiscopiei Iaşilor. O tabără nu se poate încheia fără un foc mare, în jurul căruia să se adune la sfat întreaga suflare. La fel ca şi în tabăra de vară, participanţii vor fi vegheaţi şi coordonaţi de un întreg colectiv specializat în lucrul cu copiii: un director de tabără, un preot al taberei, care va spovedi, la cerere, participanţii, un animator la 7-8 copii (animatorii sunt special pregătiţi în relaţionarea cu copiii şi tinerii), profesori-coordonatori de ateliere şi o monahie de la Centrul de formare şi consiliere "Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil". Înscrierile se fac şi online, până la data de 27 ianuarie Părinţii care doresc să-şi trimită copiii în tabără la Durău îi pot înscrie la sediul Biroului de tabere (Casa de Oaspeţi "Sf. Nicolae", str. Agatha Bârsescu, nr. 9), la coordonatorul Doru-Mihai Barna, pot trimite formularul descărcat de pe pagina de web http://tabere.mmb.ro/ prin corespondenţă la adresa: Biroul de tabere: Casa de Oaspeţi "Sfântul Nicolae", str. Agatha Bârsescu, nr. 9, parter, Iaşi (lângă Primărie), jud. Iaşi, 700074, România, prin fax la numărul 0232.213.034 sau la adresa de email tabere@mmb.ro. De asemenea, se pot face şi înscrieri online, datorită noii versiuni a site-ului şi, urmând instrucţiunile acest lucru se realizează extrem de facil. "Înscrieri se pot face până la data de 27 ianuarie, inclusiv, iar dacă cererea este mare şi depăşeşte numărul disponibil de locuri, 60, se vor suplimenta astfel încât să nu existe un copil dezamăgit. Trebuie precizat că la sfârşitul lunii decembrie 2010 am lansat şi noul design al site-ului, structura a suferit mici modificări, astfel încât este o pagină uşor de parcurs", ne asigură domnul Barna. Important de menţionat este faptul că la înscrierea unui număr de 20 de copii se oferă un loc gratuit. Peste 730 de copii şi adolescenţi s-au aflat vara trecută în tabăra "Floare de colţ" Tabăra din vara trecută a fost un succes din toate punctele de vedere, ne asigură domnul Barna, "şi pentru asta mulţumim lui Dumnezeu şi celor care au lucrat în mod direct cu copiii". Fiecare din cele 10 serii a fost formată din 65 de copii, iar activităţile la care au luat parte au fost dintre cele mai diverse: o excursie de o zi la obiective precum mănăstirile Neamţ, Sihăstria şi Secu, Cetatea Neamţului, Casa Memorială "Ion Creangă" din Humuleşti şi Rezervaţia de Zimbri "Dragoş Vodă". Copiii au fost de-a dreptul cuceriţi de plimbarea cu vaporaşul pe Lacul de acumulare "Izvorul Muntelui" - Bicaz şi de drumeţia la Cascada Duruitoarea. În tabăra de vară nu au putut lipsi atelierele tematice, foarte îndrăgite de participanţi: "Comunicare prin culoare" debuta prin lansarea unei discuţii pe o anumită temă, ulterior copiii având sarcina de a-şi transpune sentimentele şi ideile în desen, cu ajutorul culorilor. Acest atelier a fost coordonat pe tot parcursul taberei de maicile de la Centrul de formare şi consiliere Sfinţii Arhangheli "Mihail şi Gavriil". Atelierul de muzică a descoperit talente ascunse, iar atelierul mâinilor dibace a scos la iveală minunăţiile care pot ieşi prin truda unor copii răbdători şi interesaţi de activităţi creative, precum decuparea şi lipirea hârtiei, pictură pe sticlă, pe blat, pe hârtie, desenul în culori. "Dacă îi cooptezi la activităţi noi, care să-i implice pe toţi, deopotrivă, au o răbdare de care n-ai crede că sunt capabili, ei fiind plini de energie. Şi aceştia mai mici, dar şi liceenii, pentru că am avut şi două serii de liceeni. Au petrecut în chip constructiv şi minunat zilele lor de vacanţă, în total peste 730 de copii şi adolescenţi din judeţe precum Iaşi, Botoşani, Suceava, Bacău, Braşov sau Constanţa participând la tabăra de vară din 2010", ne asigură Doru Barna. Indiferent de vârstă, participanţii s-au bucurat de binecuvântarea IPS Teofan, care a fost prezent, atunci când a fost posibil, în mijlocul copiilor din Tabăra "Floare de colţ" de la Durău. "Această tabără a fost o binecuvântare" Majoritatea participanţilor au dorit ca la sfârşitul vacanţei petrecute în Tabăra "Floare de colţ" - Durău să-şi împărtăşească gândurile şi sentimentele pe care le-au încercat în acele zile. O parte dintre acestea au fost publicate pe site-ul http://tabere.mmb.ro/ şi le redăm şi noi, cu convingerea că atmosfera binecuvântată, de veselie şi bucurie, nu poate fi cuprinsă decât prin intermediul cuvintelor sincere ale copiilor care au trăit-o: "În mod sigur mi-aş trimite copilul în această tabără. În mod sigur voi aplica acolo unde lucrez o parte din activităţile desfăşurate aici. În mod sigur vom păstra într-un loc special amintirea acestei tabere.Cu siguranţă ne vom dori să revenim cumva..., cândva... şi vă apreciem şi vă iubim". (Adriana D., educator) "Vă mulţumim din suflet pentru tabăra minunată pe care aţi organizat-o pentru copii, le-aţi oferit ceva extraordinar. Băieţii fac planuri pentru anul viitor. Noi vă mulţumim şi-L rugăm pe Domnul să răsplătească eforturile tuturor celor ce s-au implicat. Numai gânduri bune din Bucureşti". (Fam. Buşcă) "În primul rând pot spune că sunt bucuroasă că am venit în această tabără... Mi-a plăcut tot, mai ales ziua de azi nu o voi uita niciodată (plimbarea cu vaporaşul, focul de tabără)... În plus, îmi pare bine că am reuşit să mă spovedesc şi să mă împărtăşesc, iar rugăciunile de dimineaţă şi slujbele m-au făcut să mă simt mai liberă şi mai liniştită sufleteşte". (Constanţa C.) "Mi-am făcut prieteni noi şi chiar am descoperit în această tabără talentul meu la împletitură" (Ecaterina S.) "În această tabără mi-a plăcut atelierul de teatru, drumeţia pe munte, zimbrăria, mâncarea. Aici mi-am făcut mulţi prieteni. Aş dori să revin în tabără cu mult drag". (Teodor S.) "Consider că această tabără a fost o binecuvântare pentru toţi cei care se află aici. Pot spune că această tabără m-a trezit la realitate. Cel mai mult mi-au plăcut drumeţiile pe munte şi excursia pe la biserici. Cazarea a fost foarte bună, iar mâncarea foarte gustoasă. Activităţile desfăşurate mi-au stârnit interesul. Doresc cu mare plăcere să ne revedem în taberele ce vor fi..." (Daniela T.) În vara lui 2011 vor fi organizate 12 serii Din anul 2005, Centrul Cultural Pastoral "Sfântul Daniil Sihastrul" - Durău a oferit servicii de cazare şi masă unui număr de peste 10.000 de copii, care şi-au petrecut aici vacanţele de vară. De la începutul anului 2010, taberele sunt organizate cu binecuvântarea IPS Teofan, de Biroul de tabere din cadrul MMB. Nu doar că participanţii interrelaţionează, legând prietenii ziditoare, în baza unei comunicări sincere şi deschise, nu doar că învaţă să fie mai sociabil şi să-l accepte pe cel de lângă el, aceştia intră într-un spaţiu unde pot cunoaşte istoria înaintaşilor noştri, arta şi valorile tradiţionale, dar mai ales spiritualitatea poporului român, care menţine vie conştiinţa naţională. "Directorii de tabară (responsabilii pe fiecare serie în parte) sunt preoţi sau profesori cu experienţă şi care au urmat un program de instruire specifică în prealabil. În echipa de animatori (o persoană la 7 copii) ce va însoţi copiii şi va dezvolta activităţile cu aceştia pe parcursul taberei sunt persoane instruite, având abilităţi specifice. Anul acesta vrem ca o serie să fie formată nu din 65 de copii, câţi au fost vara trecută, ci din 80 de participanţi, astfel că în cele 12 serii de tabără pe care intenţionăm să le organizăm vom avea aproximativ 1.000 de copii", ne-a mai spus Doru Mihai Barna. Informaţii utile Biroul de tabere: Casa de Oaspeţi "Sfântul Nicolae", str. Agatha Bârsescu, nr. 9, parter, Iaşi (lângă Primărie), jud. Iaşi, 700074, România Coordonator tabere: Doru-Mihai Barna Mobil: 0720. 500.542 Tel.: +4 0232 235 691/2 int. 406 Fax: +4 0232 213 034 E-mail: tabere@mmb.ro web: tabere.mmb.ro