FMI nu mai crede în reformele Guvernului şi cere creşterea taxelor
Reprezentanţii Fondului Monetar Internaţional (FMI) au propus majorarea TVA şi a cotei unice, pentru a accepta o creştere a deficitului de la 5,9% la 6,9% din PIB, au declarat pentru Agenţia Mediafax surse participante la negocieri. "FMI nu mai are încredere în Guvern că va reduce cheltuielile, dar nu este de acord cu aplicarea unor taxe diferenţiate sau progresive", au precizat sursele. Şeful misiunii Fondului Monetar Internaţional pentru România, Jeffrey Franks, a declarat, ieri, că nu poate "nici confirma, nici infirma" discutarea posibilităţilor de a mări TVA şi cota unică. Întrebat dacă mărirea taxelor are vreun sens într-o ţară cu o evaziune fiscală atât de mare ca România, Jeffrey Franks a declarat că "în momentul de faţă examinăm mai multe posibilităţi şi nu pot comenta nici una dintre ele şi nici dacă creşterea taxelor va fi benefică în condiţiile evaziunii fiscale". În cadrul negocierilor, reprezentanţii Fondului au exprimat temerea că s-a realizat deja un decalaj mult prea mare în primul trimestru între ce s-a prognozat ca venituri şi ce s-a realizat. Ministrul Finanţelor Publice, Sebastian Vlădescu, a declarat, marţi, că Guvernul şi misiunea FMI discută mai multe variante, inclusiv posibile majorări de taxe, dar că nu există o propunere privind creşterea TVA de la 19% la 25%. Înainte de începerea discuţiilor privind a patra evaluare a Acordului Stand-By, FMI a anunţat că a modificat prognoza de creştere economică a României în acest an de la 1,3% la 0,8%. În condiţiile în care estimarea de creştere economică ar putea fi ajustată şi mai mult în jos, şi revizuirea bugetară implicită la nivelul veniturilor programate va fi mai amplă, ceea ce va presupune măsuri suplimentare de reducere a cheltuielilor, ori de creştere a încasărilor, sau variante combinate.