FMI recomandă autorităţilor să nu reducă TVA-ul
▲ Experţii Fondului Monetar Internaţional (FMI) atrag atenţia asupra faptului că o eventuală reducere a cotei de TVA pentru anumite alimente, devansarea majorării pensiilor şi creşterea peste aşteptări a salariilor în sectorul public sunt principalele riscuri semnificative la adresa stabilităţii macroeconomice a ţării ▲ „Misiunea FMI solicită autorităţilor să se opună în mod ferm acestor iniţiative şi altora similare, care ar putea periclita obiectivele fiscale pentru 2008 şi ar putea submina stabilitatea macroeconomică“, se arată în documentul Fondului Monetar ▲
Fondul Monetar Internaţional (FMI) recomandă Guvernului român să se opună „cu putere“ reducerii taxei pe valoare adăugată (TVA) la alimentele de bază, creşterii pensiilor înainte de termenul stabilit, iniţial, pentru luna ianuarie 2009, şi propune prudenţă în majorarea salariilor. Recomandările sunt incluse în declaraţia finală elaborată de misiunea FMI care a vizitat, recent, România, pentru consultările anuale referitoare la evoluţia economiei. Documentul este publicat pe pagina de internet a instituţiei financiare internaţionale. Potrivit FMI, o eventuală reducere a cotei de TVA pentru anumite alimente, devansarea majorării pensiilor şi creşterea peste aşteptări a salariilor în sectorul public sunt principalele riscuri semnificative la adresa stabilităţii macroeconomice a ţării. Experţii FMI sunt de părere că cele trei riscuri menţionate survin „în contextul unui mediu politic fragmentat şi în condiţiile apropierii alegerilor, aceşti factori deturnând interesul autorităţilor către o politică fiscală pe termen scurt“. Reducerea TVA-ului a fost deja aprobată Senatul a aprobat deja propunerea de reducere a TVA, de la 19% la 5%, pentru alimentele de bază. Potrivit FMI, costul fiscal al acestei măsuri pentru întregul an ar putea urca la 0,5% din Produsul Intern Brut (PIB), în funcţie de anumite detalii de implementare. De asemenea, sugestia venită din partea partidelor politice importante, de a devansa deja aprobata majorare a pensiilor, prevăzută pentru ianuarie 2009, ar reprezenta costuri de circa 1,5% din PIB, se precizează în documentul elaborat de FMI. „Misiunea FMI solicită autorităţilor să se opună în mod ferm acestor iniţiative şi altora similare, care ar putea periclita obiectivele fiscale pentru 2008 şi ar putea submina stabilitatea macroeconomică“, se arată în documentul Fondului Monetar. Potrivit experţilor instituţiei financiare internaţionale, deficitul fiscal al României pe termen mediu trebuie stabilit la circa 1% din PIB. Pentru acest an, Fondul Monetar Internaţional recomandă României un deficit bugetar de 1,75% din PIB, faţă de nivelul de 2,25% din PIB, stabilit de autorităţile române după recenta rectificare bugetară.