FMI recomandă României să majoreze contribuţiile la pensiile private

Data: 02 Martie 2010

Guvernul trebuie să majoreze contribuţiile la pensiile obligatorii administrate privat (Pilonul II), potrivit experţilor FMI, în cadrul raportului privind stabilitatea sistemului financiar din România. Conform calendarului iniţial, contribuţiile la sistemul de pensii private urmau să fie majorate anul acesta la 3% din salariul brut, de la 2%, nivel prevăzut pentru 2008. Însă, Guvernul a decis anul trecut îngheţarea contribuţiilor, acestea fiind majorate în 2010 la 2,5%

Experţii Fondului Monetar Internaţional apreciază că revenirea la calendarul iniţial trebuie realizată cât mai curând, aceasta fiind şi una dintre condiţiile impuse României de instituţiile financiare internaţionale, cum sunt Banca Mondială, sau Uniunea Europeană, în cadrul celor trei acorduri de împrumut de urgenţă, semnate la începutul lui 2009. De asemenea, în raportul FMI se precizează că piaţa financiară din România nu oferă instrumente care să garanteze acoperirea riscului de inflaţie. Astfel, consideră experţii FMI, garantarea inflaţiei pentru fondurile de pensii private obligatorii trebuie respinsă. În plus, autorităţile trebuie să încurajeze dezvoltarea unor strategii investiţionale pe termen lung pentru fondurile de pensii private. Fondul Monetar Internaţional recomandă garantarea contribuţiilor nete doar în faza de plată a pensiilor, nu şi în cazul în care participantul decide să se transfere la un alt fond de pensii obligatorii administrate privat. FMI nu vrea garantarea cu rata inflaţiei „Garantarea inflaţiei“ pentru fondurile de pensii private obligatorii trebuie respinsă, spun cei de la FMI, întrucât în prezent piaţa financiară din România nu oferă instrumente care să garanteze acoperirea riscului de inflaţie. De asemenea, autorităţile trebuie să încurajeze dezvoltarea unor strategii investiţionale pe termen lung pentru fondurile de pensii private, prin legislaţia secundară a CSSPP, care trebuie să prevadă ca garanţia contribuţiilor nete să fie acordată participanţilor doar în faza de plată a pensiilor, nu şi la transferul între două fonduri. Apoi, este necesară adoptarea cât mai rapidă a normei pentru detalierea mecanismului de rentabilitate minimă garantată pentru fondurile de pensii private obligatorii. Începând cu luna mai 2010, performanţa investiţională a fondurilor trebuie măsurată prin mecanismul de rentabilitate minimă garantată. Profitabilitatea fondurilor de pensii va fi monitorizată în mod oficial trimestrial, pe perioada ultimilor doi ani. Fondurile de pensii facultative sunt deja incluse într-un mecanism similar.