Focare de variolă în Mureș
Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Mureş a anunţat instituirea unor „măsuri de o severitate extremă”, după confirmarea celui de-al treilea focar de variolă ovină, în satul Malea, comuna Zau de Câmpie, după cele din Toldal, comuna Voivodeni (398 de ovine afectate) şi Dumbrava, comuna Vătava (248 de ovine afectate). Pentru a stopa răspândirea virusului, „filtrele rutiere vor aplica amenzi drastice şi vor confisca pe loc animalele în cazul transporturilor ilegale”, a anunţat DSVSA Mureş. (C.Z.)