Focarele de pesta rumegătoarelor aproape stinse
Ultimele două focare de pesta rumegătoarelor mici vor fi închise în următoarele zile, a anunţat ministrul agriculturii, Florin Barbu. „Au fost eradicate toate aceste focare. Exportul de miei a continuat şi va continua”, a precizat Barbu, într-o conferinţă de presă. Întrebat câte ovine au fost sacrificate de la apariţia acestei boli, la 19 iulie, la o fermă din județul Tulcea, şi până în prezent, ministrul a estimat un număr de 280.000.
Potrivit Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, la începutul lunii octombrie, mai erau şapte focare active în Timiş. (C.Z.)