Folosul postului
Suntem în Postul Mare, cea mai importantă perioadă duhovnicească din timpul anului bisericesc. Acum postim pentru a ne pregăti pentru Sărbătoarea sărbătorilor, Învierea Domnului - Sfintele Paşti.
Postul este un timp de înfrânare trupească şi sufletească. Prin înfrânare înţelegem îndepărtarea de îmbuibarea trupească şi ferirea sufletului de patimi, păcate şi ispite ce vin din risipirea noastră în lucruri nefolositoare pentru mântuire. Ispita risipirii ne face să uităm de rugăciune, lucru esenţial în desăvârşirea duhovnicească din vremea postului. O postire fără rugăciune este doar o dietă alimentară, însă, prin creşterea spirituală izvorâtă din rugăciune, postul devine un timp dedicat mântuirii noastre. Pentru cei care înţeleg astfel lucrurile, postul este un mijloc de a înfrâna lăcomia trupească, devenind astfel armă împotriva celui rău şi a toată ispita ce vine de la el.
Din experienţa ascetică a Părinţilor duhovniceşti ştim că postul este un mijloc de desăvârşire, de smerire, de tăiere a voii proprii, de anihilare a poftelor trupeşti şi întărire duhovnicească, pentru că el este un semn al ostenelei noastre ascetice pentru a ajunge la mântuire. Asterie al Amasiei ne spune: „Postul este tovarăşul sfinţilor; postul este începutul oricărei fapte bune. Şi după cum meşterii nu pot fără unelte să-şi îndeplinească meseria lor, tot aşa şi sfinţii nu pot fără post să săvârşească fapte mari cu ajutorul harului divin. Postul este rugător către Dumnezeu, vrednic de cinstit, mijlocitor vrednic de credinţă; postul dobândeşte îndată bucuriile pentru care aduce rugăciunea lui Dumnezeu. De aceea, cei credincioşi şi iubitori de Dumnezeu cu bucurie şi veselie să se apropie de zilele înfrânării”.
Prin post ne întărim sănătatea trupească şi alături de pocăinţă ne vindecăm de suferinţele sufleteşti. Biserica ne îndeamnă să postim pentru că astfel Îl slăvim pe Dumnezeu. Facem acest lucru pentru că, renunţând de bunăvoie la anumite mâncăruri şi plăceri lumeşti, ne facem timp pentru întâlnirea cu Dumnezeu. Scopul postirii noastre este trăirea stării paradisiace pe care primii oameni au pierdut-o prin nepostire. Prin lăcomie şi mândrie, Adam a pierdut Raiul, noi prin înfrânare şi smerenie, în vremea postului, nădăjduim să câştigăm Raiul. Ieromonahul Macarie Simonopetritul precizează: „Postul este o nimicire a morţii, care a fost consecinţa păcatului. Omul care posteşte scapă, desigur, într-un mod încă relativ, legilor lumii căzute. El rupe cercul infernal al dialecticii poftei şi plăcerii, al foamei şi saturării, îndreptându-şi dorinţa spre contemplarea realităţilor cereşti. Aşa cum fecioria e o imagine a vieţii îngereşti şi o restaurare a nevinovăţiei şi nepătimirii lui Adam, tot aşa postul e icoana modului vieţii paradisiace şi anticiparea vieţii veşnice în care aleşii vor fi adevăraţi îngeri în trup, puterea dorinţei lor fiind în întregime convertită dinspre trup spre duh”.
Folosul cel mai mare al postului îl reprezintă transpunerea noastră în starea paradisiacă a primilor oameni în Rai şi o pregustare a bucuriei Împărăţiei cerurilor pentru care ne pregătim întreaga noastră viaţă. În concluzie, postul este întoarcerea omului la starea lui firească de cetăţean al Raiului.