Fonduri europene de 43 miliarde de euro pentru următorii 6 ani
Ministerul Fondurilor Europene (MFE) a trimis oficial Comisiei Europene primele trei programe operaţionale pentru perioada 2014-2020, ministrul Eugen Teodorovici mizând pe reacţia rapidă a Executivului de la Bruxelles în vederea aprobării acestor documente.
Programul Operaţional Asistenţă Tehnică a fost trimis pe 25 iulie, Programul Operaţional Competitivitate a fost transmis pe 28 iulie, iar Programul Operaţional Capital Uman, pe 6 august, potrivit unui comunicat al MFE. „Trimiterea versiunilor oficiale a trei programe operaţionale dintre cele patru pe care le va coordona Ministerul Fondurilor Europene în perioada 2014-2020 reprezintă un nou pas important pentru atragerea viitoarelor finanţări“, a declarat ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici.
Programul Operaţional Capital Uman are o alocare financiară de aproximativ 4,22 miliarde de euro, sumă din care vor fi finanţate proiecte care vor încuraja ocuparea şi mobilitatea forţei de muncă, în special în rândul tinerilor şi al persoanelor situate în afara pieţei muncii, susţinerea educaţiei.
În ceea ce priveşte Programul Operaţional Competitivitate, acesta are alocate fonduri în valoare de circa 1,33 miliarde de euro, din care vor fi finanţate proiecte care vor sprijini consolidarea cercetării, dezvoltării tehnologice şi inovării, dar şi îmbunătăţirea utilizării, calităţii şi accesului la tehnologiile informaţiei şi comunicaţiilor.
Pentru Programul Operaţional Asistenţă Tehnică sunt alocate fonduri de 221 milioane de euro, din care vor fi finanţate proiecte pentru sprijinirea orizontală în utilizarea fondurilor europene structurale şi de investiţii.
Programul Operaţional Infrastructură Mare, cel de-al patrulea aflat în directa coordonare a MFE în exerciţiul financiar 2014-2020, va fi transmis Comisiei Europene până la sfârşitul anului, precizează MFE. România ar urma să primească de la UE, între 2014 şi 2020, 6,1 miliarde de euro destinate exclusiv dezvoltării sectorului de transport care privesc, prin urmare, şi autostrăzile, şi şoselele, şi căile ferate, şi căile navigabile. În planul de autostrăzi publicat la finele anului trecut, guvernul bugetează totuşi o sumă însemnată din cei 6,1 miliarde de euro, anume 4,8 miliarde de euro, ceea ce ar însemna circa 800 de kilometri de autostradă.
Premierul Victor Ponta a salutat anunţul Comisiei Europene privind adoptarea Acordului de Parteneriat şi a apreciat că acest fapt permite României începerea procedurilor de absorbţie a fondurilor europene. Ponta a adăugat că în perioada menţionată România beneficiază de fonduri europene în valoare de aproximativ 43 de miliarde de euro, din care aproape 22 de miliarde sunt fonduri de coeziune. „Ce înseamnă asta pentru România? Că vom avea mai mulţi bani pentru proiecte de infrastructură, pentru proiectele din Sănătate şi Educaţie, pentru proiectele de dezvoltare şi modernizare a comunităţilor locale, pentru a crea locuri de muncă şi pentru a recupera decalajele de dezvoltare faţă de Uniunea Europeană. De asemenea, circa 21 de miliarde de euro vor fi folosite, în următorii ani, pentru a susţine relansarea agriculturii româneşti“, a precizat premierul.
Fondurile structurale sunt instrumente financiare, al căror scop este să acorde sprijin la nivel structural destinat, în principal, regiunilor mai puţin dezvoltate din Uniunea Europeană.
Fondurile de coeziune sunt instrumente structurale ce cofinanţează nu programe, ci mari proiecte în materie de mediu, reţele de transport transeuropene şi domenii de dezvoltare durabile ce aduc beneficii protecţiei mediului, transport urban şi transport public ecologic. (Cristina Zamfirescu)