Fonduri pentru gări de patrimoniu și muzee memoriale

Un articol de: Otilia Bălinișteanu - 02 Aprilie 2024

Printr-o ordonanţă care modifică Legea 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, guvernul a alocat fonduri pentru câteva capitole importante din domeniul patrimoniului construit, dar și al patrimoniului imaterial. Prin aceste alocări bugetare vor fi posibile inițierea unui program naţional dedicat caselor memoriale, refacerea unor gări de patrimoniu şi a unor muzee în aer liber, precum şi acordarea de indemnizaţii persoanelor care dețin titlul de „Tezaur Uman Viu”. Beneficiarii acestor indemnizații vor trebui să îndeplinească anumite criterii: vechime neîntreruptă în activitatea de promovare a patrimoniului cultural imaterial, merite excepţionale în păstrarea, transmiterea şi punerea în valoare a acestui tip de patrimoniu, în realizarea, interpretarea ori crearea elementelor de patrimoniu. Sumele vor proveni din Timbrul Monumentelor Istorice pentru anul 2024.