Fonduri pentru reducerea abandonului şcolar

Un articol de: Oana Nistor - 11 Iulie 2016

Ministerul Fondurilor Europene (MFE) a lansat programul „Şcoală pentru toţi”, un proiect de educaţie cu o alocare de 193,2 milioane de euro din Programul Operaţional Capital Uman (POCU 2014-2020). Este pentru prima oară când MFE pune la dispoziţie fonduri pentru rezolvarea problemei abandonului şcolar.

„Este datoria noastră să ne sprijinim copiii și tinerii să meargă la școală”, a declarat primul-ministru Dacian Cioloş, pe o rețea de socializare, în contextul în care Guvernul a decis să aloce bani pentru stoparea abandonului școlar. Astfel, pot obţine finanţări în cadrul programului „Școală pentru toţi”, lansat de Ministerul Fondurilor Europene (MFE), organi­zațiile neguvernamentale, auto­ritățile publice, instituțiile de cult și alte entități interesate să trimită copiii la școală, în parteneriat cu şcolile unde se află copii cu risc de părăsire timpurie a şcolii.
Sesiunea de depunere a proiectelor este programată pentru perioada 1 august - 30 septembrie 2016, iar până la data de 30 octombrie vor fi evaluate şi selectate proiectele a căror durată de implementare nu va depăşi 31 noiembrie 2019. „În România de azi, un copil din cinci abandonează școala. Este vorba despre viitorul a sute de mii de oameni, despre viitorul nostru ca societate. Este nevoie de politici noi și de o abordare integrată, pe care am lansat-o odată cu pachetul de măsuri antisărăcie, în februarie 2016. Aceeași abordare este preluată azi în programul «Școală pentru toți», lansat în consultare publică de Ministerul Fondurilor Europene”, a mai precizat premierul Cioloș.
Potrivit ghidului lansat spre consultare publică, părinţilor li se va acorda un sprijin financiar pentru achitarea cheltuielilor la grădiniţa/creşa unde este înscris copilul (de exemplu, costurile necesare pentru masa copiilor care frecventează creşele sau grădiniţele cu program prelungit). „Valoarea maximă a sprijinului pentru frecventarea creșei, gră­diniței și a școlii este de 100 de lei pe lună pentru fiecare copil care frecventează regulat cre­șa/grădinița/școala. În cazul în care în comunitate există creșă sau grădiniță cu program prelungit, valoarea sprijinului poate fi înlocuită cu costul taxei lunare al creșei sau grădiniței, în valoare maximă de 300 de lei pe lună”, după cum se precizează în ghidul programului. În ceea ce priveşte sprijinul acordat cadrelor didactice din şcolile unde există copii cu risc educaţional, acesta se va acorda prin intermediul proiectelor depuse de şcoli/grădiniţe sau proiectelor în care instituţiile de învăţământ sunt partenere, în cadrul categoriei „Creşterea calităţii serviciilor educaţionale”. Prin intermediul acestui program, MFE urmăreşte creșterea participării la învățământul antepreșcolar și preșcolar pentru 25.000 de copii, sprijinirea a peste 30.000 de copii să meargă la școală, dar și scăderea riscului de abandon școlar, readucerea la școală, prin programul „A doua șansă”, a 20.000 de tineri și adulți care nu au terminat învățământul obligatoriu, respectiv sprijinirea a 20.000 de cadre didactice, mediatori școlari, consilieri școlari, directori și specialiști în educație pentru a lucra mai bine cu copiii aflați în risc de abandon școlar. „Realitatea este că, în România, rata de părăsire timpurie a școlii este aproape dublă față de media din UE, iar tendința de creștere a atins o cotă alarmantă. Este nevoie de intervenție rapidă. Începem o epocă în care vom da bani europeni pentru impact real în viața oamenilor - nu pentru chitanțe și hârtii”, a declarat Cristian Ghinea, ministru al fondurilor europene. În România, rata abandonului școlar se situează la 19,1%, potrivit Eurostat, și trebuie redusă până la 11,3% până în 2020.