Fondurile europene - oportunitate și responsabilitate
Experiența anilor care au urmat aderării României la Uniunea Europeană ne dezvăluie realitatea conform căreia, de cele mai multe ori, traseul de la o idee până la implementarea acesteia cu ajutorul fondurilor nerambursabile alocate țării noastre este unul destul de dificil, dar nu imposibil. Aceste fonduri reprezintă o reală oportunitate pentru dezvoltare, indiferent că aceasta se realizează la nivelul unei mici activități economice, al unei comunități sau la nivel național.
Conceptul general „fonduri europene” desemnează instrumentele de finanțare nerambursabilă alocate statelor membre ale Uniunii Europene (UE) pentru a reduce decalajele de dezvoltare economică și socială dintre acestea. Fondurile europene sunt gestionate în comun de Comisia Europeană și de fiecare stat membru în parte.
Pentru România, Fondurile Europene Structurale și de Investiții (Fondurile ESI) sunt principala sursă de finanțare a Programelor Operaționale care au ca obiectiv implementarea Politicii de Coeziune economică și socială la nivel național. Fondurile Europene Structurale și de Investiții cuprind: Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR); Fondul Social European (FSE); Fondul de Coeziune (FC); Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR); Fondul European pentru Pescuit și Afaceri Maritime (FEPAM). Complementar, dezvoltarea agriculturii se finanțează și prin plățile directe suportate din Fondul European pentru Garantare Agricolă (FEGA). Ajutoarele pentru categoriile de persoane defavorizate sunt asigurate din Fondul European de Ajutor pentru cele mai Defavorizate Persoane (FEAD). Bugetul Uniunii Europene este finanțat din următoarele surse: o proporție din venitul național brut (VNB) al fiecărei țări, în funcție de nivelul de prosperitate al acesteia; taxe vamale la importurile din afara UE; o mică parte din taxa pe valoarea adăugată colectată de fiecare țară din UE; începând din 2021, o contribuție bazată pe cantitatea de deșeuri de ambalaje din plastic nereciclate din fiecare țară; alte venituri - contribuții ale țărilor din afara UE la anumite programe, penalități de întârziere și amenzi, orice excedent din anul precedent etc.
La acest buget, România a contribuit anual, până la 1 ianuarie 2021, cu o proporție de 1,2% din Venitul Național Brut, iar de la 1 ianuarie 2021 cu 1,4% din Venitul Național Brut (ca o consecință a Mecanismului European de Reziliență și Redresare al Comisiei Europene, în urma căruia fiecare stat va contribui mai mult la bugetul UE).
În perioada 2017 - 28 februarie 2021 (data raportării comunicată de Ministerul Finanțelor), România a primit de la Uniunea Europeană fonduri nerambursabile în valoare de 64.001.480.000 de euro și a contribuit cu suma totală de 21.946.070.000 de euro. Pentru exercițiul bugetar 2014-2020, rata de absorbție a fondurilor europene este de 43,80%, respectiv 14.771.205.848 de euro pentru Fondurile Europene Structurale și de Investiții, și de 93,88%, respectiv 10.611.228.763 de euro pentru Fondurile Europene de Garantare Agricolă (raportare la data de 30 iulie 2021, conform Ministerului Fondurilor Europene).