Ford va lansa o ofertă de preluare la Automobile Craiova

Data: 18 Iulie 2009

Grupul american Ford Motor Company, acţionarul majoritar al Automobile Craiova (AUCS), va lansa o ofertă publică de preluare a acţiunilor pe care nu le deţine, respectiv 3,26% din capitalul social, pentru 10,9 milioane de lei (2,6 milioane euro), în vederea delistării companiei. Constructorul american de automobile deţine 96,74% din acţiunile Automobile Craiova. Ford Motor Company oferă câte 17,65 lei pentru fiecare din cele 618.912 acţiuni pe care nu le are la compania din Craiova. Preţul este cu 8,95% mai mare decât ultima cotaţie a titlurilor pe piaţa Rasdaq a Bursei de Valori Bucureşti, de 16,2 lei.