Formalităţile vamale, modificate de la 1 mai

Un articol de: Oana Nistor - 05 Mai 2016

Principalele formalităţi vamale au fost simplificate începând cu 1 mai ca urmare a intrării în vigoare a „Codului vamal al Uniunii” şi a reglementărilor complementare, se arată într-un comunicat al Ministerului Economiei, Comerţului şi Relaţiilor cu Mediul de Afaceri (MECRMA), citat de Agerpres. „Indiferent de statul membru în care sunt declarate mărfurile, se aplică reguli similare şi, odată ce au fost îndeplinite formalităţile vamale, acestea pot circula liber sau pot fi comercializate pe întreg teritoriul UE”, spun reprezentanţii Ministerului Economiei. În acelaşi timp, utilizarea tehnologiilor informaţiei şi comunicaţiilor va deveni regulă. Sistemele informatice comune permit schimbul de date între autorităţile vamale, respectând dispoziţiile care reglementează protecţia datelor. „Aceste sisteme vizează în special formalităţile îndeplinite de operatorii economici, regimurile vamale (în special în cazul vămuirii centralizate), înregistrarea sau autorizarea operatorilor economici, gestionarea riscurilor printr-un cadru comun”, mai informează sursa citată.