Formare duhovnicească, educativă și culturală a tinerilor
Câțiva membri ai Asociaţiei Tinerilor Ortodocşi din Banatul de Munte au participat duminică, 19 februarie 2017, la Sfânta Liturghie în Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Moldova Nouă.
În contextul congresului desfăşurat în perioada 17-19 februarie la Moldova Nouă, eveniment ce a avut în vedere educarea tinerelor generații - „Centrele de tineret ale Episcopiei Caransebeşului - forme concrete de implicare a Bisericii în educaţia tinerilor”, un grup de membri ai Asociaţiei Tinerilor Ortodocşi din Banatul de Munte, delegaţi ai tuturor filialelor organizaţiei, a luat parte la programul celor trei zile de lucru.
Drept urmare, ca o altă finalitate a întâlnirii tinerilor delegaţi într-o regiune mai îndepărtată din punct de vedere geografic de Centrul eparhial, ziua de duminică, cea de-a treia zi a congresului, a fost denumită de către membrii ATOR o zi de „misiune a bucuriei”, în care membri ai asociaţiei, sosiţi de aproape sau de departe, au avut prilejul de a se reîntâlni cu tinerii implicaţi în acelaşi proiect, din filiala Moldova Nouă. Această misiune a ATOR a avut ca scop participarea la Sfânta Liturghie a tuturor tinerilor prezenţi în Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Moldova Nouă, biserică aflată în construcţie, asemenea sufletelor tinerilor care se află şi ele în curs de zidire şi de formare duhovnicească. Sfânta Liturghie a fost oficiată de către părintele Mihai Ciucur, inspector în cadrul Departamentului de tineret al Episcopiei Caransebeşului, alături de părintele Bogoliub Martinovici, protopopul Protoieriei Moldova Nouă, şi de preoţii însoţitori, participanţi la acest congres şi responsabili implicaţi în activităţile cu tinerii din Eparhia Banatului de Munte. În cadrul Sfintei Liturghii, răspunsurile liturgice au fost date de către membrii reuniţi ai ATOR Banatul de Munte. În cadrul cuvântului de folos, cu referire și la Evanghelia Duminicii „Înfricoșătoarei Judecăți”, părintele Mihai Ciucur a subliniat nevoia tot mai acută înregistrată astăzi de a ieși din starea de indiferență și egoism, îndemnând pe toți cei prezenți la implicare în viața Bisericii și în slujirea aproapelui, ca fapte concrete de împlinire a poruncii iubirii la care suntem chemați cu toții.
La finalul Sfintei Liturghii, tinerii au transmis tuturor celor prezenţi în biserică cuvinte şi mărturisiri legate de activităţile şi de ceea ce înseamnă timpul petrecut împreună, motivând ce i-a determinat pe fiecare în parte să adere la un centru de tineret şi la ATOR Banatul de Munte, precum şi viziunea şi încrederea lor asupra viitorului acestui mare proiect. Tot în acest context, delegatul Centrului eparhial a oferit în dar o icoană din partea Preasfințitului Părinte Lucian primarului orașului Moldova Nouă, domnul Adrian Torma, care, la rândul său, a mulțumit tuturor invitaților prezenți și a felicitat tinerii ATOR pentru frumoasa lor misiune.
De-a lungul celor trei zile de desfășurare a congresului, s-a urmărit, de asemenea, ca tinerii să fie aduşi împreună, în acelaşi cadru prielnic purtării discuţiilor referitoare la proiectul tinereţii lor, precum şi al cunoaşterii, al adevăratei socializări şi al apropierii acestora. Prin participarea la întreg programul de discuţii şi prin organizarea seminarului „Cum să fii liber/ă într-o lume înrobită”, susţinut de către doamna psiholog Cristina Buliga, tinerilor li s-a oferit şansa de a învăţa, de a se apropia unii de ceilalţi şi împreună de Biserică şi de a-şi exprima liber opiniile, viziunile şi dorinţele asupra proiectelor ce vor fi implementate în rândul adolescenţilor, prin misiunea cu aceştia, şi de-a lungul întregului an 2017.