Formarea tinerei generații pentru păstrarea și promovarea tradițiilor strămoșești

Data: 25 Mai 2019

Hristos a înviat!

Duminica Părinţilor şi Copiilor, prima duminică după data de 1 iunie – Ziua Internațională a Copilului, a fost rânduită de Sfântul Sinod al Bisericii noastre (Hotărârea nr. 629/12 martie 2009) pentru a cultiva mai intens comuniunea de iubire şi respect dintre părinţi şi copii.

Anul 2019 a fost proclamat, prin hotărârea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, Anul omagial al satului românesc (al preoților, învățătorilor și primarilor gospodari). Omagierea satului românesc și a contribuției sale majore la devenirea istorică a poporului român este o necesitate și o demnitate. Satele româ­nești, cu biserici și case țărănești, cu cimitire și morminte străjuite de cruci, cu ulițe și porți primitoare, sunt purtătoarele unui limbaj tainic și vizibil al tradiției, al continuității fizice și spirituale a acestui neam. Satul este şi spațiul în care s-au format şi păstrat, de-a lungul timpului, multe dintre valorile spirituale, culturale și identitare, transmise până la noi. Bunicile și mamele evlavioase au modelat conştiinţa şi simţirea copiilor, fiind icoane ale dăruirii şi purtării de grijă pentru întreaga familie, în ceea ce privește edu­cația religios-morală a tinerei generații.

De aceea, în agenda activită­ților propuse pentru anul 2019 figurează şi o serie de proiecte care se adresează copiilor și tinerilor. Între manifestările culturale, programate cu prilejul Anului omagial al satului românesc, Patriarhia Română a organizat Concursul Național Catehetic Hristos: sufletul satului meu, adresat copiilor, preoților și profesorilor de religie, implicați în Programul Național Catehetic Hristos împăr­tășit copiilor, precum și Concursul Național de Folclor Tradiție și spiritualitate în satul românesc, adresat elevilor de la seminariile și liceele teologice ortodoxe din România. Aceste concursuri au reprezentat o mărturie publică a elevilor participanți şi a celor care îi educă, transmiţând astfel bucuria lor de a fi iubiţi de familie şi de Biserică, dar şi de a cunoaşte şi a iubi frumuseţea şi bogăţia tradiţiilor populare româneşti, luminate de credinţă şi bunătate.

Într-o lume supusă mereu schim­bărilor, îndemnul Mântuitorului Iisus Hristos: „Lăsaţi copiii şi nu-i opriţi să vină la Mine, că a unora ca aceştia este Împărăţia cerurilor” (Matei 19, 14) ne arată că educaţia creştină a copiilor şi a tinerilor devine datorie sfântă pentru Familie, Şcoală și Biserică.

Cu prilejul Zilei Interna­țio­nale a Copilului și a Duminicii Părinților și Copiilor, adică a familiei creştine, îi îndemnăm pe părinţi să acorde mai mult timp copiilor, să-i ajute să cultive credinţa, speranţa şi dragostea, libertatea de a face binele, nu răul, să aducă bucurie celor din jurul lor, să prețuiască spiritualitatea şi tradiţiile poporului român, oriunde s-ar afla. De asemenea, îi îndemnăm pe copii să-i iubească mai mult pe părinţii şi dascălii lor, să se roage pentru ei şi să le arate recunoştinţă.

Ne rugăm Domnului nostru Iisus Hristos, Cel înviat, să lumineze şi să umple de pace şi bucurie sufletele părinţilor, ale copiilor, ale tinerilor şi ale tuturor celor care îi ajută pe aceştia să fie o binecuvântare pentru poporul român!

† Daniel
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Mesaj cu prilejul Zilei Interna­ționale a Copilului (1 iunie 2019) și a Duminicii Părinților și Copiilor (2 iunie 2019).