Formarea unei planete, observată pentru prima dată de astronomi

Data: 03 Ianuarie 2008

Formarea unei planete în interiorul discului de praf şi gaz care înconjoară o stea tânără a putut fi observată în premieră în jurul lui TW Hydrae, un astru în vârstă de doar 8-10 milioane de ani, potrivit unui studiu apărut ieri în revista „Natur“. O echipă de astronomi de la Institutul Max-Planck din Heidelberg, Germania, a detectat o planetă de aproape 10 ori mai mare decât Jupiter (cea mai mare planetă a sistemului nostru solar), care înconjoară steaua sa în 3,56 zile, la o distanţă de 0,04 unităţi astronomice (UA), adică de 25 de ori mai mică decât cea dintre Pământ şi Soare. „Acest lucru demonstrează faptul că planetele se pot forma în zece milioane de ani, înainte ca discul să fie spulberat de vânturi solare şi radiaţii“, fenomen care apare cam la 10 milioane de ani de la naşterea unei stele, spun astronomii germani.

Este o teorie comun admisă de cercetătorii din zilele noastre faptul că planetele se formează în discurile care înconjoară stelele tinere. Procesul formării planetelor nu este, însă, cunoscut pe deplin.