Formarea voluntarilor TDIS, la Caransebeș

Un articol de: Darius Herea - 12 Martie 2020

Aproximativ 50 de voluntari, asistenți formare și formatori din cadrul programului educațional „Tabăra din Inima Satului”, derulat de Episcopia Caransebeșului, au participat sâmbătă, 7 martie, la o sesiune de formare în municipiul Caransebeș.

Evenimentul a fost organizat de Protopopiatul Caransebeș, în colaborare cu Departamentul de tineret al Episcopiei Caransebeșului și a reunit tineri și cadre didactice de pe raza protopopiatului, alături de reprezentanți ai echipei de organizare a programului TDIS.

Voluntarii prezenți au avut posibilitatea să aleagă taberele în care doresc să se implice, precum și atelierele în cadrul cărora vor activa proiectul, prin completarea unor chestionare de screening care și-au propus să centralizeze inclusiv experiența și motivația acestora de a se înscrie în program. Programul educațional „Tabăra din Inima Satului”, alături de componenta sa urbană „Tabăra din Inima Familiei”, propune organizarea a 14 tabere în comunitate, pentru copii din opt localități rurale și şase orașe de pe cuprinsul eparhiei.