Fostul stareț al Mănăstirii „Înălțarea Domnului” - Cota 1000 din Dâmbovița a trecut la Domnul

Data: 09 Aprilie 2021

A trecut la cele veșnice, la Spitalul din Oravița, după o îndelungată suferință, protosinghelul Melchisedec Dobre, fostul stareț al Mănăstirii „Înălțarea Domnu­lui” - Cota 1000 din comuna Moroeni, județul Dâmbovița. Timp de 24 de ani, protosinghelul Melchisedec a slujit ca stareț al mănăstirii din județul Dâmbo­vița. Părintele s-a născut la 30 iunie 1968, în comuna Jurilovca, județul Tulcea.

 În anul 1995 a fost tuns în monahism, pe seama Mănăstirii Stelea din Târgo­viște. În anul 1997, îi este încredințată ascultarea de stareț al Mănăstirii „Înăl­țarea Domnului” - Cota 1000, aflată la vremea aceea în construcție. A depus eforturi considerabile pentru zidirea bisericii și a corpului de chilii.

A slujit cu râvnă în ogorul Sfintei Biserici, dedicându-și în totalitate viața slujirii monahale și propășirii credinței străbune, pe culmile binecuvântate ale Bucegilor, ne-a transmis Biroul de presă al Arhiepiscopiei Târgoviștei.