Fotografii de la Încoronarea Suveranilor României
La Palatul Culturii din Iași poate fi admirată, până în 30 octombrie, expoziția de panouri fotografice „Încoronarea Suveranilor României de la Alba Iulia (1922)”, o continuare a proiectului „Regina Soldat”, câștigător al Premiului Național „Centenar 2017”. Aceasta reunește imagini istorice din arhiva Bibliotecii Academiei Române, a Muzeului Național de Istorie a României și a Muzeului Național Peleș. Începând din 3 noiembrie, panourile vor fi expuse la Muzeul de Istorie Curtea de Argeș. (A. D.)