Fotografii din România interbelică la Muzeul Unirii din Iaşi
Muzeul Unirii din Iaşi găzduieşte expozţia „Refractări - Willy Pragher: spaţii vizuale româneşti, 1924-1944“, realizată de Arhivele Landului Baden-Wurttemberg - Arhivele de Stat Freiburg (Landesarchiv Baden-Wurttemberg - Staatsarchiv Freiburg) şi Institutul de istorie şi geografie regională (Institut fur donauschwabische Geschichte und Landeskunde) din Tübingen, în colaborare cu Muzeul Judeţean Satu Mare şi Complexul Muzeal Naţional „Moldova“ Iaşi, expoziţia este deschisă publicului până vineri 20 martie, sunt prezentate 172 de imagini în format mare, surprinse de fotoreporterul Willy Pragher (1908-1992) pe meleagurile sale părinteşti în perioada 1924-1944. De asemenea, ieri, a fost lansat catalogul expoziţiei şi a avut loc o masa rotundă cu tema „Spaţii vizuale româneşti 1924-1944“.
Imaginile constituie o sursă istorică de mare valoare privind istoria României interbelice. Expoziţia a fost vernisată în iulie 2007, la Tübingen, Germania, în prezenţa oficialilor germani, care au subliniat, la acea vreme, faptul că evenimentul a fost primul de acest gen găzduit de Germania după intrarea României în Uniunea Europeană. Expoziţia a fost prezentă la Sibiu, Bucureşti, Cluj-Napoca, Reşiţa, Tulcea, Constanţa, Ulm, Sigmaringen, Freiburg şi Viena, a doua etapă a turneului ei în România, care se va închide în mai 2009, fiind realizată în colaborare cu Muzeul Judeţean Satu Mare. Expoziţia va rămâne în Iaşi până în martie 2009, ea urmând să fie itinerată la Braşov şi Satu Mare, iar în iunie 2009, fotografiile vor fi expuse la sediul Comunităţii Europene din Bruxelles. Reprezentant al Noii Viziuni, fotoreporterul Willy Pragher (1908-1992) a întreprins din anii â20 până în anii â80 ai veacului trecut numeroase călătorii de documentare fotografică în România, colecţia sa fotografică fiind considerată unul dintre cele mai importante izvoare vizuale privind România din acea perioadă.