Fragment din moaştele Sfântului Iulian, pentru biserica din Campusul „Tudor Vladimirescu“

Un articol de: Constantin Ciofu - 18 Martie 2013

În parohia „Sfântul Iulian din Tars“ din Campusul studenţesc „Tudor Vladimirescu“ din Iaşi, ce aparţine de Protopopiatul Iaşi 2, se află, de săptămâna trecută, un fragment din moaştele Sfântului Iulian din Tars. Prima Sfântă Liturghie în cinstea aducerii moaştelor Sfântului Iulian din Tars a fost săvârşită acum două zile. 

Credincioşii din parohia „Sfântul Iulian din Tars“ au bucuria, începând de sâmbătă, 16 martie 2013, să se închine raclei în care se află un fragment din moaştele sfântului ocrotitor. Odorul de mare preţ, o părticică dintr-un deget al Sfântului Iulian, a fost primit de la Mănăstirea Velas din Ioannina - Grecia. Sfintele moaşte au fost aduse la Iaşi cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. „Aducerea la Iaşi a unui fragment din moaştele Sfântului Iulian din Tars este o dorinţă a noastră mai veche. Iată că această dorinţă a noastră s-a împlinit şi astfel am primit aceste sfinte moaşte, ce sunt o donaţie a Mănăstirii Velas din Grecia pentru parohia noastră. Arhimandritul Vasileos Dositheos, cel care a făcut această donaţie, a aflat că Sfântul Iulian are la Iaşi o biserică închinată lui, fiind singura din Europa care poartă hramul Sfântului. Considerăm că acest lucru l-a sensibilizat, astfel că a făcut această donaţie pentru biserica noastră. Parohia «Sfântul Iulian din Tars» este destul de tânără, având o biserică în construcţie. Mulţumim lui Dumnezeu pentru jertfa pe care au făcut-o toţi ctitorii, mai ales că astăzi (n.r. sâmbătă, 16 martie) împlinim nouă ani de la începerea lucrărilor la paraclisul parohiei“, a spus părintele paroh Florin Chirilă, care este şi inspector bisericesc în cadrul Arhiepiscopiei Iaşilor. Aducerea la Iaşi a fragmentului din moaştele Sfântului Iulian din Tars a fost marcată sâmbătă, 16 martie, prin oficierea Sfintei Liturghii în paraclisul parohiei din Campusul „Tudor Vladimirescu“. Slujba a fost săvârşită de un sobor de preoţi de la mai multe parohii din Iaşi, în prezenţa a numeroşi credincioşi care s-au închinat raclei în care se află un fragment din moaştele Sfântului Iulian aşezate în partea stângă a lăcaşului de închinăciune. Răspunsurile la strană au fost oferite de Corul „Laudate Dominum“ al parohiei „Sfântul Iulian din Tars“, dirijat de Ion Ioan. Mai mult de atât, sâmbătă a fost pomenit printre alţi sfinţi şi Sfântul Iulian cel din Cilicia. De asemenea, tot sâmbătă, părintele paroh Florin Chirilă şi-a aniversat ziua de naştere. „În toţi anii de când sunt la această parohie am simţit ajutorul şi mijlocirea Sfântului Iulian din Tars. Am încercat, cu ajutorul lui Dumnezeu şi al sfinţilor, să zidim biserica din zid şi pe cea din sufletele credincioşilor“, a mărturisit părintele paroh. 

Biserica parohială, deschisă zilnic

Credincioşii parohiei au primit vestea aducerii sfintelor moaşte cu multă bucurie şi cu lacrimi în ochi. La biserica din Campusul studenţesc „Tudor Vladimirescu“ este tradiţia ca în fiecare seară studenţii să vină pentru a face împreună rugăciunile de seară. Odată cu aducerea sfintelor moaşte, ei vor citi şi Acatistul Sfântului Iulian din Tars, care este şi ocrotitorul studenţilor. „Tânărul Iulian a primit moarte martirică la vârsta de 18 ani. La această vârstă, de obicei, tinerii termină un liceu şi încep studiile la facultate. Iată, dacă acum 17 secole tânărul Iulian a primit cununa muceniciei, devenind sfânt, în prezent, tinerii îşi pregătesc un viitor la această vârstă“, a adăugat pr. paroh Florin Chirilă. Ieşenii sau credincioşii din alte părţi ale ţării se pot închina în fiecare zi la racla cu moaştele Sfântului Iulian din Tars, biserica parohiei fiind deschisă în fiecare zi între 7:00 şi 21:00. În fiecare miercuri se slujeşte Acatistul sau Paraclisul, de la ora 17:00, iar vineri seara, de la ora 17:00, se oficiază Taina Sfântului Maslu. În fiecare sâmbătă, credincioşii sunt aşteptaţi la Sfânta Liturghie, care este urmată de pomenirea pentru cei adormiţi. De asemenea, în fiecare duminică se oficiază Utrenia, Acatistul şi Sfânta Liturghie. „Dumnezeu să ne binecuvânteze pe toţi, iar Sfântul Iulian din Tars să înalţe rugăciunile noastre către Bunul Dumnezeu, să dăruiască sănătate acolo unde este boală şi suferinţă, să dea pace acolo unde sunt războaie şi să dăruiască înţelepciune şi pricepere tinerilor şi credincioşilor“, a remarcat pr. paroh Florin Chirilă.

Lucrări de pictură aflate în derulare

Parohia „Sfântul Iulian din Tars“ a fost înfiinţată în anul 2001, iar în anul 2004 a fost amenajat un paraclis în care astăzi sunt oficiate rânduielile liturgice. În prezent, biserica mare este acoperită, în interior aflându-se în lucru pictura în tehnica frescă. Pe lângă această activitate misionară, parohia „Sfântul Iulian din Tars“ este aproape de studenţii orfani sau cu posibilităţi materiale reduse. Aceştia primesc de mai multe ori pe an o masă caldă, dar şi daruri constând în alimente şi dulciuri (pentru cei care au copii). Amintim că al doilea hram al parohiei este serbat este Soborul Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil. Persoanele care doresc să sprijine lucrările Bisericii „Sfântul Iulian din Tars“ din Campusul studenţesc „Tudor Vladimirescu“ din Iaşi pot face donaţii în contul RO46BPOS34103080243ROL01, deschis la Banc Post, filiala Iaşi.