Franța: Le Pen conduce în sondaje
Lidera extremei drepte franceze, Marine Le Pen, conduce în intenţiile de vot pentru primul tur al unui scrutin prezidenţial, relevă un sondaj publicat miercuri, potrivit AFP. Următoarele alegeri prezidenţiale vor avea loc în 2027, dar sondajul are relevanţă în perspectiva europarlamentarelor din iunie. Este prima dată când Le Pen primeşte o intenţie de vot atât de ridicată, de 36%, cu 13% mai mult decât într-o cercetare similară din 2022. În sondajul de miercuri, candidatul sugerat al taberei lui Emmanuel Macron (aflat la al doilea mandat și ultimul), Gabriel Attal sau Edouard Philippe, este pe locul doi, cu 22%, iar liderul stângii radicale, Jean-Luc Mélenchon, pe trei cu 14%. (C. Z.)