Frescele Catedralei episcopale din Gyula vor fi restaurate
Catedrala episcopală din Gyula, a Eparhiei Ortodoxe Române din Ungaria, va fi în curând restaurată. Această hotărâre a fost luată în urma unor întâlniri dintre reprezentanţii Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria şi cei ai Oficiului pentru Protecţia Monumentelor Istorice de la Bichişceaba (Békéscsaba), Ungaria.
Întâlnirea dintre reprezentanţii celor două instituţii, Preasfinţitul Episcop Siluan şi Albert Dobos, şi specialişti din Budapesta a avut loc luni, 25 februarie, la sediul Centrului eparhial din Gyula, iar aprobarea pentru efectuarea lucrărilor de restaurare interioară a lăcaşului de cult vizează mai mult frescele realizate de pictorul Bela Predmerszky din Budapesta în 1928, informează Biroul de presă al eparhiei. În urmă cu aproximativ doi ani, la impunătoarea biserică din zid, construită în anul 1802, au fost executate lucrări de izolare a zidurilor împotriva igrasiei şi s-a montat sistemul de încălzire sub noua pardoseală. Aprobarea s-a dat pe baza documentaţiei întocmite de specialiştii în restaurare Seres András şi Bóna Istvan. „O ultimă aprobare, tot din partea Oficiului pentru Protecţia Monumentelor Istorice de la Bichişceaba, se referă la anumite lucrări de amenajare la parcul de lângă Catedrala episcopală, unde ar urma să fie amplasate două porţi de lemn, cu specific ortodox şi românesc, şi un altar de vară mobil. Şi această aprobare va fi dată într-un interval foarte scurt, astfel încât în următoarele zile să poată fi semnat contractul de finanţare din cadrul proiectului european transfrontalier, pe tema turismului religios, înaintat în comun de Episcopia Ortodoxă Română din Ungaria cu Arhiepiscopia Aradului. Proiectul presupune anumite lucrări de restaurare la lăcaşul de cult, dar şi construcţii noi, precum cele menţionate mai sus, în parcul de lângă catedrală sau paraclisul de lemn în stil maramureşean de la Otlaca Pustă şi alte lucrări de amenajare cu specific religios şi turistic, în parcul de lângă biserica ortodoxă Micălaca Veche II din Arad. De asemenea, proiectul prevede şi organizarea unor activităţi de către cele două eparhii, cum sunt trasee de pelerinaje între Arad, Gyula şi alte localităţi din cele două ţări, dar şi alte manifestări religioase comune“, se mai precizează în comunicat.
Dacă toate formalităţile vor decurge potrivit aşteptărilor, lucrările de restaurare ar putea începe în cursul lunii aprilie a acestui an, pentru ca la sfârşitul lunii martie 2014 să fie împlinite toate punctele prevăzute în proiectul european.