Frica de moarte agravează simptomele în cazul unui infarct
Un studiu recent, realizat de cercetători de la câteva universităţi britanice, a încercat să evalueze amploarea stresului emoţional şi să-l pună în relaţie cu impactul fizic pe care-l produce. Două sute de pacienţi, internaţi de urgenţă cu dureri toracice şi alte manifestări tipice pentru (pre)infarct (sindrom coronarian acut), au fost chestionaţi despre nivelul de stres în momentul în care s-au manifestat simptomele. Un pacient din patru a spus că i-a fost foarte frică de moarte. La ceilalţi, teama a fost considerată între moderată (majoritatea) şi slabă. Rezultatele i-au condus pe cercetători spre concluzia potrivit căreia cu cât pacientului îi este mai frică de moarte, cu atât nivelurile markerilor de inflamaţie sunt mai ridicate. Altfel spus, leziunile cardiace sunt mai pronunţate, iar riscul de recidivă este mai mare.