Fructe pentru elevi, în lunile de iarnă
Senatul a aprobat, astăzi, cu 56 de voturi pentru şi cinci împotrivă, programul de încurajare a consumului de fructe proaspete în şcoli.
Astfel, elevii claselor I-VIII din învăţământul de stat şi privat urmează a primi, gratuit, câte un fruct proaspăt zilnic, timp de 100 zile de şcolarizare, în intervalul noiembrie-martie. De acest drept vor beneficia doar elevii care sunt prezenţi la cursuri. Potrivit propunerii legislative, sumele aferente acordării gratuite de fructe proaspete elevilor urmează a fi suportate din bugetele locale ale judeţelor, ale sectoarelor municipiului Bucureşti şi ale comunelor, oraşelor şi municipiilor, după caz. Pentru aplicarea prevederilor legii vor fi acordate sume defalcate din bugetul de stat pentru bugetele locale.